“Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va co-prezida luni, 10 februarie 2020, la Viena, segmentul ministerial al Conferinţei Internaţionale privind Securitatea Nucleară (ICONS 2020), organizată sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)”, potrivit unui comunicat MAE.
“ICONS 2020 este un eveniment major al AIEA în domeniul securităţii nucleare şi are loc o dată la trei ani. Ediţia din 2020 va fi co-prezidată de România şi Panama, state care au gestionat negocierea Declaraţiei Ministeriale care va fi adoptată cu această ocazie.
Conferinţa reprezintă o bună oportunitate pentru a reconfirma sprijinul României pentru consolidarea rolului global al AIEA, precum şi de a profila ţara noastră ca actor relevant în domeniul securităţii nucleare.
Selectarea României pentru funcţia de co-preşedinte ICONS 2020 reprezintă o recunoaştere a rolului asumat de ţara noastră în promovarea securităţii nucleare, precum şi a contribuţiei la îndeplinirea obiectivelor AIEA în materie de neproliferare a armelor nucleare şi utilizării paşnice a energiei nucleare.
Conferinţa cuprinde şi un segment ştiinţific şi tehnic, la care România va fi, de asemenea, reprezentată de instituţiile de resort.
În marja conferinţei, ministrul afacerilor externe va avea o serie de întrevederi bilaterale, printre care cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, şi cu Secretarul General al OSCE, Thomas Greminger”, se arată în comunicat.