România și Cipru – statele membre ale UE cu cel mai mare număr de căsătorii

Social

România este, după Cipru, țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de căsătorii raportat la populaţie, cu 7,4 căsătorii la o mie de locuitori.

Cipru şi România erau în 2018 statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mare număr de căsătorii raportat la populaţie, cu 7,8 căsătorii la o mie de locuitori, respectiv 7,4 căsătorii la o mie de locuitori, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat).

Pe locurile următoare se află Lituania (şapte căsătorii la o mie de locuitori), Letonia (6,8 căsătorii/1.000 locuitori), Malta (5,8 căsătorii/1.000 locuitori), Slovacia (5,7 căsătorii/1.000 de locuitori) şi Danemarca (5,6 căsătorii/1.000 de locuitori).

Pe de altă parte, cel mai scăzut nivel din UE, de aproximativ trei căsătorii la o mie de locuitori, s-a înregistrat în Luxemburg (3,1 căsătorii la o mie de locuitori), Italia (3,2 căsătorii la o mie de locuitori), Portugalia (3,4 căsătorii la o mie de locuitori), Spania, Franţa şi Slovenia (cele trei figurând cu câte 3,5 căsătorii la o mie de locuitori).

Media la nivelul Uniunii Europene era în 2017 de 4,4 căsătorii la o mie de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *