Bulgaria – declară epidemie de gripă de tip B și închide școlile

Externe

Bulgaria a declarat epidemie de gripă de tip B la nivel naţional, în urma înmulţirii rapide a cazurilor de îmbolnăvire, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Oficialul a anunşat că nu există deocamdată cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, informează Reuters .

Aceasta înseamnă şcolile din Bulgaria vor închise închise între 6 şi 11 martie, ministerul recomandând şi suspendarea cursurilor în universităţi şi a evenimentelor cu participare numeroasă, inclusiv a celor sportive şi culturale.

Săptămâna trecută au fost recenzate aproape 4.000 de cazuri de gripă, dar numărul pacienţilor infectaţi a crescut dramatic în ultimele zile, au declarat experţii. Potrivit acestora, cele mai vulnerabile sunt persoanele sub 29 de ani.

„Nu a existat niciodată o creştere atât de dramatică a numărului de persoane infectate cu gripa B în Bulgaria”, a afirmat Todor Kantarghiev, directorul Centrului naţional de boli infecţioase.

Ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, a emis de asemenea un ordin prin care se suspendă controalele medicale de rutină pentru femei şi copii, examenele de rutină şi imunizările, intervenţiile chirurgicale care nu presupun urgenţă, precum şi vizitele în toate instituţiile medicale.

Grădiniţele vor rămâne deschise, dar copiii trebuie să fie examinaţi medical la intrare, iar sălile să fie dezinfectate corespunzător. Părinţii pot alege însă să nu-şi trimită copiii la grădiniţă în intervalul 6-11 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *