comisia europeana

Comisia Europeană – propune noi măsuri pentru a sprijini pieţele agricole

Externe

Comisia Europeană (CE) a propus miercuri noi măsuri pentru a sprijini pieţele agricole cele mai afectate de criza noului coronavirus, în special cele ale produselor lactate şi cărnii, informează AFP.

Executivul european speră ca aceste măsuri să fie adoptate înainte de sfâşitul lunii aprilie, după consultarea şi votul statelor membre.

Câteva state membre, printre care Franţa, au cerut măsuri de intervenţie. Ministrul francez al agriculturii, Didier Guillaume, a intervenit pe lângă comisarul european responsabil de acest portofoliu pentru a solicita activarea mecanismelor de sprijin prevăzute de Politica Agricolă Comună.

CE propune, în special, acordarea de ajutoare pentru stocurile private de pe piaţa produselor lactate (lapte praf degresat, unt, brânză) şi a cărnii (de vită, oaie şi capră), pentru a retrage produsele de pe piaţă şi pentru a sprijini preţurile. Intenţia este ca acest program să fie aplicat cel puţin două-trei luni şi cel mult cinci-şase luni.

De asemenea, sunt avute în vedere alte două măsuri. Prima vizează, în principal, sectoarele vinului, fructelor şi legumelor, uleiului de măsline şi apiculturii (sectoare care au programe proprii) şi urmăreşte să introducă flexibilitate în organizare pentru a le permite acestora să adopte măsuri de susţinere.

Cea de-a doua măsură vizează sectoarele produselor lactate, horticulturii şi cartofilor şi ar permite anumite derogări de la normele de concurenţă. Acest lucru ar permite, de exemplu, să se cadă de acord asupra producţiei sau să se retragă produse de pe piaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *