Sorana Cârstea și Irina Begu, eliminate în primul tur al turneului WTA de la Palermo

Sport

Jucătoarele de tenis Sorana Cârstea și Irina Begu au fost eliminate în primul tur al turneului WTA de la Palermo.

Irina Begu(29 ani, 81 WTA) a fost învinsă, luni, în primul tur de germanca Laura Siegemund(32 ani, 65 WTA) cu 6-3, 6-4. Meciul a durat o oră şi 50 de minute.

Pentru evoluţia sa, Irina Begu va primi un cec de 1.855 de euro şi un punct WTA.

Turneul de la Palermo este dotat cu premii totale de 163.103 euro.
Irina Begu va continua să joace la dublu, unde face pereche cu Gabriela Ruse, cele două urmând să joace în prima rundă cu olandezele Bibiane Schoofs/Rosalie van der Hoek.

Tot luni Sorana Cârstea(30 ani, 75 WTA) a fost învinsă de italianca Sara Errani(33 ani, 169 WTA) cu 7-5, 1-6, 6-4, în prima rundă a turneului WTA de la Palermo.

Meciul a durat două ore și 57 de minute.
Pentru evoluţia sa, Sorana Cârstea va primi un cec de 1.855 de euro şi un punct WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *