Măşti de protecţie şi testări gratuite pentru copiii din Sectorul 4

Social

Măşti de protecţie şi testări gratuite pentru copiii din Sectorul 4, la începerea noului an şcolar.

Măşti de protecţie pentru copii şi cadrele didactice, viziere, substanţe necesare pentru dezinfecţie în fiecare clasă, separatoare din plexiglas la fiecare bancă şi testări gratuite pentru toţi copiii şi întreg personalul şcolilor din Sectorul 4.

Toate aceste măsuri speciale, menite să prevină şi să reducă la maximum riscul îmbolnăvirilor cu COVID-19, odată cu începerea noului an şcolar, se regăsesc în „Regulamentul privind măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-COV 2 pentru anul şcolar 2020-2021 la nivelul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti”, aflat în dezbatere publică şi aprobat în cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.

Elaborat de specialiştii primăriei, documentul conţine elementele de bază ce trebuie respectate atât de copii, cât şi de părinţi şi de cadrele didactice, începând de la intrarea în şcoală şi până la ieşirea pe poarta instituţiei de învăţământ, pentru ca elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală dar şi acasă alături de familiile lor.

Astfel, pentru desfăşurarea cursurilor în condiţii de maximă siguranţă, măsurile prevăzute în regulamentul menţionat, instituie obligaţii în sarcina tuturor instituţiilor şi persoanelor implicate în procesul educaţional – Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin reprezentanţii teritoriali, respectiv Inspectoratul Şcolar al Sectorului 4, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin Primăria Sectorului 4 şi Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, unitatea de învăţământ, prin director şi profesori, părinţi şi copii.

Concret, pe lângă măsurile implementate deja în şcolile din Sectorul 4 (trasee bine delimitate de intrare şi ieşire în/din şcoală, separatoare din plexiglas la fiecare bancă, reducerea numărului de bănci din fiecare sală de curs), Primăria Sectorului 4 va asigura toate materialele de protecţie (kit sanitar), măşti de protecţie pentru copii, precum şi biocide pentru dezinfecţie. Mai mult, autoritatea locală va asigura şi dezinfecţia tuturor unităţilor de învăţământ o dată pe săptămână sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea unităţii de învăţământ.

Şi pentru că, acest efort de combatere şi prevenire a numărului cazurilor de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus, este unul de echipă, contribuţia autorităţii locale va fi susţinută, concret, la clasă, de cadrele didactice, cărora le revin de asemenea, o serie de îndatoriri. Mai exact, profesorii, educatorii şi învăţătorii trebui să-i instruiască pe copii în sensul respectării măsurilor de igienă, a regulilor de distanţare fizică, în timpul cursurilor dar şi al pauzelor de recreaţie, şi să se asigure că toate aceste măsuri vor fi respectate cu stricteţe.

La rândul lor, cadrele didactice vor trebui să ţină în permanenţă legătura cu părinţii/reprezentanţii legali, care trebuie să le ia temperatura copiilor, iar în caz de febră mai mare 37.30C, tuse, dureri în gât, dificultate în respiraţie sau simptomatologie digestivă nu trebuie să-i trimită la şcoală. Totodată, aceştia pot solicita testarea copiilor unităţii de învăţământ.

De asemenea, părinţii/reprezentanţii legali au obligaţia să-i instruiască pe copii să poarte corect masca de protecţie în cadrul unităţii de învăţământ şi să le explice importanţa şi necesitatea purtării acesteia, să evite atingerea suprafeţelor comune cum ar fi: balustradă, pervaz, geam, uşă etc., şi să păstreze distanţarea fizică faţă de ceilalţi de cel puţin 1 m.
Prezentul regulament prevede şi o serie de măsuri clare privind accesul în unităţile de învăţământ, care se va face pe baza unui triaj, pe trasee precis stabilite, pe care copiii le vor urma fiind însoţiţi de profesori, cu păstrarea unei distanţe corespunzătoare.

De asemenea, ieşirea de la cursuri se va face urmând reguli stricte. Astfel că, la finalul orelor, profesorul responsabil care desfăşoară ultima oră de curs se va asigura că pupitrelele/ecranele, catedra, mânerele uşii şi ale ferestrelor, cuierul, dulapurile vor fi dezinfectate. Tot el va răspunde de faptul că elevii vor purta măşti de protecţie la ieşirea din clasă/unitatea de învăţământ şi va avea obligaţia de a conduce elevii până la ieşirea din unitate, în baza programării făcute de directorul unităţii de învăţământ, păstrând distanţarea fizică.

Totodată, regulamentul aprobat joi prevede şi procedura ce trebuie urmată în situaţia în care într-o clasă vom avea copii cu simptome specifice infecţiei cu coronavirus, când este cazul să fie închisă o şcoală, dar şi paşii ce trebuie urmaţi de persoanele şi instituţiile menţionate mai sus pentru fiecare scenariu posibil, personalul implicat din creşe, şcoli şi grădiniţe, urmând a fi instruit, astfel încât fiecare să ştie ce are de făcut în orice situaţie posibilă.

Oricum, în cazul în care copiii vor fi nevoiţi să înveţe de acasă, Primăria Sectorului 4 este pregătită să le asigure acestora tablete pentru urmarea cursurilor online.

„Ca medic şi ca părinte al unei adolescente ce începe şcoala pe 14 septembrie, afirm răspicat: copiii trebuie să revină la şcoală! Trebuie însă, ca primar, să fac un apel la calm! Suntem obligaţi cu toţii – autorităţi, profesori, părinţi şi copii – să dăm dovadă de spirit de echipă şi de responsabilitate.

Vom lucra împreună, ne vom pregăti împreună şi tot împreună vom depăşi cu bine şi în siguranţă eventualele probleme ce s-ar putea ivi. Am încredere în noi toţi că nu ne vom lăsa înfrânţi de acest virus!”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *