O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României, informează Casa Regală, într-o postare pe Facebook.
„La iniţiativa unor organizaţii civice reprezentând comunitatea românească şi pe cea italiană, Consiliul Oraşului Florenţa a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe. Meritul pornirii acestui demers patriotic şi istoric, demn de toată admiraţia, aparţine doamnei Melania Cotoi, preşedinta Asociaţiei AlterNATIVA”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiași surse, în cursul lunii mai 2021, va avea loc la Florența comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locația publică purtând numele reginei.
“Majestatea Sa Margareta a fost informată, pas cu pas, de inițiativa civică românească și a trimis o scrisoare de felicitare Asociației AlterNATIVA”, spun reprezentanții Casei Regale.