Raluca Turcan – Am emis ordinul prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii

Politica

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, joi pe pagina sa de Facebook că a semnat ordinul de ministru pentru începerea evaluării dosarelor din sistemul public de pensii.

“Am emis astăzi ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, așa cum prevede art. 157 alin. 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019.
Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis ordinul de ministru conform aceluiași articol (90 de zile după publicarea legii).

Acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor. Obiectivul nostru este să realizăm recalcularea după o lege nouă, care să facă reformă în sistemul public de pensii și care să aducă echitate pentru milioanele de oameni, într-un format sustenabil din punct de vedere economic.

Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informațiilor colectate din sursele în format electronic sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii și care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operațiunilor de recalculare și punere în plată a pensiilor recalculate. Am alocat acestui proces maximum 1 an și jumătate, suficient timp pentru ca noul proiect de lege a sistemului public de pensii, la care am început deja să lucrăm, să fie definitivat.

Reforma pe care o vom face se va organiza în jurul a două concepte cheie: contributivitate și echitate. Vom acționa pe două direcții principale:
Recalcularea după o nouă lege care va înlocui Legea 127 și estimăm ca în jumătate de an să avem deja un punct de vedere bine argumentat în acest sens;

Identificarea unei soluții legislative pentru a aduce și pensiile speciale la un nivel de echilibru între contributivitate și criteriul favorizant.
Țin să mulțumesc echipei Ministerului Muncii care lucrează într-un ritm foarte intens la acest proiect, echipei Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale care vor avea de susținut efortul important de evaluare și apoi, de recalculare a celor aproape 5 milioane de pensii din sistemul public”, a transmis Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *