Prefectul Capitalei, Alin Stoica a transmis într-o postare pe pagina de facebook, că persoanele care au instigat la violenţă la protestele de luni seara împotriva noilor măsuri luate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 trebuie să plătească.
„Cei care au instigat la violenţă trebuie să plătească. Cei care instigă la nerespectarea măsurilor punând în pericol sănătatea românilor, cei care instigă la violenţă împotriva organelor de ordine ale statului, cei cărora le pasă mai mult de promovarea propriei imagini decât de interesul general al românilor şi al statului nu sunt patrioţi.
Sunt patrioţi cei care au protejat statul de drept, cei care au refuzat să răspundă la provocări pentru a nu pune în pericol oamenii care manifestau paşnic. Îi felicit pe jandarmi atât pentru calmul de care au dat dovadă şi care a dus la protejarea cetăţenilor paşnici, dar şi pentru fermitatea şi profesionalismul cu care au oprit violenţele din această noapte”, a scris prefectul Capitalei pe Facebook.