Ministerul Educaţiei şi partenerii de dialog social au agreat în şedinţa Comisiei de Dialog Social eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023, ierarhizarea urmând a se realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională.
“Astăzi, 29 august 2022, s-a desfășurat şedinţa Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației cu următoarea ordine de zi:
1) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023;
2) Proiect de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022 – 2023;
3) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2023;
4) Proiect de Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
5) Proiect de Ordin privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2023-2024.
6) Diverse.
În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023:
1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.
2. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de intrerupere a scolii, in ipoteza in care nici in anul scolar 2022-2023 nu vor exista intreruperi, s-a decis, in acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat.
3. În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile indeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022”, a scris luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.