Academia Navală „Mircea cel Bătrân” sărbătoreşte 150 de ani de învăţământ românesc de marină

Lifestyle

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează joi, 17 noiembrie 2022, începând cu ora 10.00, o serie de activităţi dedicate împlinirii a 150 de ani de învăţământ românesc de marină. În deschidere, va avea loc ceremonia militară la care vor participa reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, ai administraţiei publice locale, comandanţi de unităţi şi mari unităţi, alături de personal şi studenţi ai Academiei Navale.

Cu acest prilej, va avea loc şi decorarea Drapelului de Luptă al unităţii, moment solemn care va încheia prima parte a activităţii. După ceremonia militară, va fi dezvelită placa aniversară dedicată împlinirii a 150 de ani de învăţământ românesc de marină, moment urmat de vizitarea bazei materiale a instituţiei de învăţământ.

Cu prilejul marcării a 150 de ani de la înfiinţarea Şcolii Flotilei, precursoarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, vineri, 19 noiembrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 14.00, va avea loc Ziua Porţilor Deschise. Cadre didactice şi studenţi îi vor însoţi pe vizitatori şi le vor prezenta laboratoarele, simulatoarele, sălile de cursuri, complexul sportiv, precum şi muzeul academiei, în care se regăsesc exponate foarte vechi, de o deosebită valoare ştiinţifică şi documentară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *