ANCPI – Lucrări de cadastru cu fonduri europene în 505 comune

Social

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sitematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, în 2.408 unități administrativ-teritoriale (UAT), din totalul de 3.181. Pentru 505 dintre acestea finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, în timp ce lucrările din celelalte UAT-uri sunt finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, infromează instituția într-un comunicat.

ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 167 de UAT-uri, precum și în 20.276 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 4.700.000 de hectare. Dintre acestea, 53 de comune, cu o suprafață totală de peste 420.000 de hectare, au fost cadastrate din fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.

Astfel, până la data de 5 ianuarie 2023, ANCPI a deschis peste 5.400.000 de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,73 milioane de hectare (71%).
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *