Angel Tîlvăr – „Suntem mândri de militarii noştri. Ei reprezintă cu cinste şi profesionalism România !”

Politica

Vizita ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, la contingentul românesc de la Pristina
Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, se află, în zilele de 8 şi 9 octombrie, în vizită în Balcanii de Vest, la debutul noii rotaţii a unei părţi importante a detaşamentelor de militari dislocate la Pristina, în Kosovo, şi la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina.

Prima parte a vizitei a avut loc marţi, 8 octombrie, la Pristina, unde au fost programate întâlniri cu echipa de comandă a operaţiei NATO de menţinere a păcii KFOR, la care România are o contribuţie importantă, şi cu militarii români aflaţi în misiune în acest teatru de operaţii.

Din delegaţia condusă de ministrul Tîlvăr au făcut parte locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Iulian Berdilă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, şi alţi reprezentanţi ai unor structuri centrale ale MApN.
Activitatea se înscrie în seria de vizite ale conducerii Ministerului Apărării Naţionale la detaşamentele aflate în misiuni externe, organizate în mod tradiţional în apropierea sărbătoririi Zilei Armatei României, marcată în fiecare an la 25 octombrie.

Totodată, în prima parte a vizitei la Pristina, ministrul Tîlvăr a avut o întrevedere cu generalul-maior Özkan Ulutaş, comandantul KFOR, prilej cu care au fost discutate principalele obiective ale misiunii de menţinere a păcii şi stabilităţii în Kosovo, cu accent pe angajamentul ferm al României în sprijinirea eforturilor de securitate din regiunea Balcanilor de Vest şi importanţa operaţiei KFOR în asigurarea unui climat stabil în această zonă strategică.
„În calitate de membră a NATO şi a Uniunii Europene, România este pregătită să îşi onoreze obligaţiile şi să susţină eforturile aliate pentru menţinerea securităţii şi promovarea păcii în regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat ministrul apărării naţionale.

În partea a doua a zilei, ministrul Tîlvăr s-a întâlnit cu militarii români care îşi desfăşoară activitatea în bazele militare Camp Film City şi Camp Novo Selo din Pristina.
„Este o mare bucurie să vă întâlnim, înainte de sărbătorirea Zilei Armatei României, şi să vă mulţumim pentru eforturile pe care le faceţi în îndeplinirea misiunilor în acest teatru de operaţii, care nu este lipsit de provocări”, le-a spus Angel Tîlvăr militarilor români aflaţi în cele două baze ale KFOR.

Ministrul apărării naţionale s-a informat despre misiunile militarilor, subliniind importanţa pe care conducerea MApN o acordă asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor la cele mai înalte standarde. Ministrul a evidenţiat, de asemenea, cooperarea excelentă dintre efectivele romaneşti şi cele dislocate de aliaţi în Operaţia KFOR.
„Aprecierile echipei de comandă a Kosovo Force cu privire la activitatea dumneavoastră în acest teatru de operaţii sunt excelente şi ne fac foarte mândri. Contribuiţi, prin rezultatele solide ale muncii dumneavoastră, pe care o faceţi cu profesionalism, cu competenţă şi cu loialitate faţă de ţară, la consolidarea bunei imagini a armatei noastre şi a României”, le-a spus ministrul Tîlvăr militarilor.

Angel Tîlvăr a reafirmat angajamentul ţării noastre faţă de stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest, subliniind că România va continua să contribuie la eforturile internaţionale de menţinere a păcii atât timp cât va fi necesar.
„Lecţia învăţată de România în ultimele trei decenii în care a contribuit la misiunile şi operaţiile de impunere şi menţinere a păcii este aceea că securitatea se obţine prin contracararea provocărilor acolo unde acestea se manifestă, pentru a nu permite instabilităţii să ajungă acasă”, a concluzionat ministrul.

Miercuri, 9 octombrie, Angel Tîlvăr se va afla la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, unde se va întâlni cu omologul din această ţară, Zukan Helez, la sediul Ministerului Apărării, iar în bază militară Butmir, cu comandantul forţei UE – EUFOR ALTHEA, cu comandantul Comandamentului NATO din Sarajevo şi cu militarii români dislocaţi în această bază.

NATO desfăşoară operaţia multinaţională de menţinere a păcii KFOR (Kosovo Force) din anul 1999, atunci când s-a stabilit crearea unei prezenţe internaţionale de securitate în Kosovo. Misiunea se desfăşoară sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU (Rezoluţia nr. 1244/ 1999), iar conducerea este asigurată prin rotaţie de către unul dintre statele aliate participante.

În prezent, în KFOR sunt peste 4.400 de militari din 28 de ţări, 185 dintre aceştia fiind din Armata României.
Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *