Anne Hathaway

Anne Hathaway – a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame

Lifestyle

Actrița americană, Anne Hathaway a primit o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame din Los Angeles.

În prezenţa prietenilor, a soțului, a sutelor de fani și turişti curioşi, actriţa a dezvelit steaua care îi consacră contribuţia la cinematografia americană. Ea a făcut destăinuiri emoţionante despre cineaştii care i-au marcat cariera până acum. “Diavolul se îmbraca de la Prada” şi “Rachel se mărita” sunt două dintre filmele ei cele mai cunoscute.

„Sunt cu adevărat foarte emoționată”, a spus Anne, mulțumind „fanilor care sunt aici și care îmi acordă puțin din timpul lor și persoanelor care au fost alături de mine de-a lungul deceniilor”.

Pe Hollywood Boulevard, Anne Hathaway a venit însoţită de părinţii ei, de soţul său, actorul american Adam Shulman, precum şi de actriţa australiană Rebel Wilson, partenera sa din filmul ”The Hustle”.

În prezent, Hathaway este în plină promovare a filmului „The Hustle”, care prezintă povestea a două escroace care îşi unesc forţele pentru a se răzbună pe bărbaţii ce le-au făcut să sufere într-un moment al vieţii lor.

Anne Hathaway nu a uitat să-şi exprime recunoştinţa pentru căsnicia împlinită şi pentru bucuria maternităţii. Ea şi soţul ei au un băieţel de 3 ani.

Steaua actriței laureată cu Oscar pentru cel mai bun rol secundar în 2013 pentru filmul „Les Misérables” se află chiar la intrarea în Chinese Theatre, un loc legendar al Hollywoodului, foarte vizitat de turişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *