tarif telefonie

Apelurile și SMS-urile internaționale în UE se ieftinesc din 15 mai

Social

Comisia Europeană (CE) a anunţat, luni, că, începând din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii Europene (UE) se va aplica un nou tarif maxim, iar consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în altă ţară din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA).

Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor.

Acest proces este menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC), potrivit CE.

”După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din ţara de origine într-o altă ţară. Datorită acestor două acţiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecţie cuprinzătoare împotriva şocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în ţara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieţei unice digitale”, a spus comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel.

Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS naţional.
În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naţionale, potrivit CE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *