Armenia va deveni oficial membră a Curţii Penale Internaţionale în luna februarie

Externe

Armenia a depus oficial cererea sa de aderare la Curtea Penală Internaţională (CPI) şi va deveni membră a acesteia în februarie, a anunţat astăzi jurisdicţia de la Haga, informează AFP.

Preşedintele armean Vahagn Haceaturian a ratificat luna trecută Statutul de la Roma, textul fondator al Curţii, după scurte dezbateri asupra acestui proiect care a suscitat furia Rusiei, aliată tradiţională a Erevanului, cu care relaţiile s-au tensionat în mod considerabil.

CPI a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru „deportarea” de copii ucraineni spre Rusia.
„Statutul va intra în vigoare pentru Armenia pe 1 februarie 2024”, a indicat CPI într-un comunicat. „Armenia va deveni al 124-lea stat ce va adera la Statut şi al 19-lea stat din grupul Europa de Est care va face acest lucru”, se mai arată în document.

Statele membre ale CPI trebuie să-l aresteze pe Vladimir Putin dacă el va călca pe teritoriul lor.
Armenia speră că aderarea sa la CPI îi va oferi o protecţie suplimentară împotriva puternicului său vecin azer, care a înregistrat în septembrie o victorie militară fulgerătoare, punând capăt separatismului armenilor în Nagorno-Karabah.
Consecinţă directă a ofensivei – aproape toată populaţia armeană a părăsit republica autoproclamată Nagorno-Karabah. În numai câteva zile, majoritatea celor 120.000 de locuitori au fugit spre Armenia prin îngustul coridor montan Lacin.
Aderarea la CPI i-ar putea de asemenea permite Armeniei să încurajeze anchetele asupra a ceea ce consideră a fi „crime de război” ale Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, acuzaţii respinse de Baku.

Armenia a acuzat în octombrie, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), care îşi are sediul tot la Haga, Azerbaidjanul de „epurare etnică” în Nagorno-Karabah, acuzaţii din nou respinse de Baku.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *