Asociaţia Pro Consumatori (APC) – „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu”

Actualitate

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, a luat act cu îngrijorare de mesajul populist al ministrului energiei, domnul Virgil Popescu care a îndemnat populația să nu plătească facturile mari la energie electrică.

Îi reamintim domnului Virgil Popescu, ministru al energiei că potrivit articolului 42, aliniat 6 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu.”, precizează APC într-un comunicat de presă.

Astfel de declarații populiste nu rezolvă problema privind imposibilitatea de neplată a facturilor la gaze și energie electrică pentru milioane de români, ci crează haos social și economic, drept pentru care Asociația Pro Consumatori îi solicită primului ministru, domnul Nicolae Ciucă să-l demită pe Virgil Popescu, ministrul energiei!
Totodată, Asociația Pro Consumatori îi solicită primului ministru al României, domnul Nicolae Ciucă, să adopte prin ordonanță de urgență următoarele măsuri economice:

Eliminarea TVA-ului la energie electrică, gaze, lemne de foc, peleți și carburanți pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022;
Eliminarea taxei de cogenerare, taxei pe certificatele verzi, accizelor și a altor taxe incluse în prețul energiei electrice, gazelor, lemnelor de foc, peleților și carburanților pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022;
Eliminarea TVA-ului la pâine, lapte, ouă, carne, ulei de floarea soarelui, legume și fructe, fără eliminarea TVA-ului din produsele procesate obținute din lapte, ouă, carne, legume, fructe pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022.

În situația în care Guvernul României nu va aplica măsurile propuse mai sus pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022, vom asista în primăvara acestui an la executări silite pentru sute de mii de familii și la o creștere alarmantă a gradului de sărăcire a populației României, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *