Atenţionare de călătorie în Grecia

Lifestyle

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că autorităţile elene au emis o avertizare de fenomene meteo intense, care vor afecta în principal insulele Ciclade, Dodecanese, Creta şi, parţial, regiunile sudice ale Greciei continentale, inclusiv capitala Atena, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2021.

Fenomenele meteo vor înregistra maxime semnificative în intervalul orar 18:00-21:00, pentru ziua de miercuri, 31 martie 2021, caracterizate de intensificări însemnate ale vântului (7-8 grade pe scara Beaufort, iar în unele zone din Marea Egee chiar până la 9 grade pe aceeaşi scară), manifestări ce vor afecta navigaţia maritimă.

Insulele Ciclade vor fi afectate de aceste fenomene începând cu dimineaţa zilei de miercuri, 31 martie 2021, până joi, 1 aprilie 2021, în timp ce insula Creta va fi atinsă de acest front atmosferic de joasă presiune de miercuri, 31 martie, de la prânz, până joi, 1 aprilie, spre orele serii.

În zonele montane înalte se vor înregistra precipitaţii însemnate sub formă de ninsoare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro , www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *