Premiul Nobel

Au fost desemnați câștigătorii premiului Nobel pentru Medicină 2019

Social

Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat, luni, oamenilor de știință William G. Kaelin Jr, Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza, pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările din nivelurile de oxigen.

Descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi și promițătoare strategii de combatere a cancerului, anemiei și altor boli.

Celulele corupului uman folosesc oxigenul pentru a converti hrana în energie. Cei trei oameni de știință, un birtanic și doi americani, au descoperit modul în care celulele se adaptează atunci când nivelurile de oxigen scad. Academia suedeză a transmis că ”decoperirile lor elegante” conduc la tratamente în cazul anemiei și cancerului.

”Importanța fundamentală a oxigenului a fost înțeleasă de secole, însă modul în care celulele se adaptează la schimbările în nivelurile de oxigen a fost necunoscut până acum. Premiul Nobel de anul acesta este acordat pentru munca privind mecanismele moleculare ce arată modul în care celulele se adaptează la diferite surse de oxigen. Descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi și promițătoare strategii de combatere a cancerului, anemiei și altor boli”.

Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie este decernat anual pentru descoperiri majore în domeniul medicinei și al științelor naturii. Este una dintre cele cinci distincții stabilite încă din 1895 prin testamentul chimistului suedez Alfred Nobel. Fondatorul premiului era interesat de progresul experimental în fiziologie și a ținut să marcheze astfel realizările din domeniu.

În 2019, valoarea fiecărui premiu Nobel Prize este de nouă milioane de coroane suedeze, aproximativ 827 de mii de euro. Cei trei premianți pentru Medicină și fiziologie vor împărți suma primită.

Sezonul Nobel 2019 a debutat luni, iar, anul acesta, vor fi acordate două premii pentru literatură, după ce trofeul de anul trecut a fost anulat, pe fondul unui scandal sexual. Greta Thunberg, Abiy Ahmed şi organizaţii ca Reporteri fără Frontiere sunt numele vehiculate pentru premiul pentru pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *