Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II – doar patru miniștrii au primit aviz pozitiv

Politica

Audierile în Parlament ale miniştrilor propuşi să facă parte din Guvernul Orban II s-au încheiat miercuri, după trei zile de dezbateri în comisiile reunite de specialitate.

Doar 4 miniştri din cei 16 care au fost audiaţi în comisii au obţinut un aviz pozitiv din partea parlamentarilor: Nicolae Ciucă, Bogdan Aurescu, Virgil Popescu şi Adrian Oros . Restul miniștrilor au fost avizaţi negativ.

În prima zi, s-au prezentat în faţa parlamentarilor Florin Cîţu – ministrul propus al Finanţelor, Costel Alexe – ministrul propus al Mediului, Nicolae Ciucă – ministrul propus al Apărării Naţionale şi Marcel Vela – ministrul propus al Afacerilor Interne. Doar Nicolae Ciucă a primit un aviz favorabil, restul – negativ.

Audierile au continuat marţi în Parlament cu Virgil Popescu – propus la Economie, Energie şi Mediul de Afaceri, Ion Ştefan – propus la Dezvoltare, Ionuţ Stroe – la Tineret şi Sport, Cătălin Predoiu – la Justiţie, Monica Anisie – la Educaţie, Bogdan Aurescu – la Externe şi Bogdan Gheorghiu – la Cultură. Dintre aceştia, doar Bogdan Aurescu şi Virgil Popescu au primit aviz pozitiv.

Miercuri – în ultima zi de audieri, în comisiile reunite au intrat: Adrian Oros – ministrul propus al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Victor Costache – ministrul propus al Sănătăţii, Marcel Boloş – ministrul propus al Fondurilor Europene, Violeta Alexandru – ministrul propus al Muncii şi Lucian Bode – ministrul propus al Transporturilor. Şi în această zi, doar un singur ministru audiat – Adrian Oros – a obţinut aviz pozitiv.

Întregul Cabinet propus de Ludovic Orban urmează să fie supus votului plenului Parlamentului pe 24 februarie. Avizele primite în comisii sunt consultative.

Cabinetul Orban II va fi supus votului plenul Parlamentului, luni, 24 februarie. Avizele obţinute săptămâna aceasta de miniştrii desemnaţi au caracter consultativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *