marius nasta

Bacteria periculoasă – a ucis doi oameni în spitalul “Marius Nasta” din București

Social

Două persoane au murit în această săptămână la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti din cauza infecţiei cu acinetobacter multirezistent, a declarat vineri, managerul instituţiei, Beatrice Mahler.

Ea a spus că, în urmă cu o săptămână, a fost anunţată că există două cazuri de infecţii cu acinetobacter şi a solicitat sprijinul DSP. Beatrice Mahler a precizat că nu se mai fac internări în Secţia de Terapie intensivă.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că Direcţia de Sănătate Publică monitorizează cazul de la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală, precizând că s-au prelevat probe care au fost trimise pentru analize la Institutul Cantacuzino.

“Este un posibil caz de infecţie, care este raportat corect. Este bine că începem să raportăm aceste infecţii. DSP monitorizează acest caz încă de săptămâna trecută, s-au prelevat probe, s-au trimis la Institutul Cantacuzino, vom şti vineri rezultate concrete”, a afirmat Sorina Pintea, vineri, la Parlament, potrivit Agerpres. Ea a spus că Institutul “Marius Nasta” va intra într-un program de renovare şi de dotare cu aparatură medicală.

“Cei de la “Marius Nasta” au început să raporteze infecţiile nosocomiale. Tocmai de aceea ştiu că este un spital mai deosebit, tocmai din cauza patologiei pe care o tratează, dar am început să le raportăm, să le gestionăm, ceea ce este un lucru bun. “Marius Nasta” va intra într-un program mare de renovare şi de dotare cu aparatură medicală.

Am fost acolo acum două săptămâni să discut cu medicii pentru a pune la punct împreună acest program, pentru că este un institut de importanţă naţională şi este foarte important să îi acordăm importanţa cuvenită”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a explicat că greşelile managerilor se pot plăti cu funcţia. „Greşelile managerilor, da (se pot plăti cu funcţia – n.r.), dar a raporta o infecţie nu este o greşeală, e un lucru bun. Neraportarea duce categoric la măsuri extreme, pentru că trebuie să le raportăm”, a precizat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *