Banca Mondială are nevoie de sectorul privat pentru finanţarea tranziţiei energetice

Externe

Tranziţia energetică şi lupta împotriva încălzirii globale, care necesită investiţii de mii de miliarde de dolari, nu vor fi posibile fără sprijinul financiar al sectorului privat, insistă preşedintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, scrie AFP.

Însă, pentru a convinge companiile să o susţină în acest domeniu, instituţia cu sediul la Washington trebuie să continue cu reformele sale şi să meargă mai repede în realizarea proiectelor, a continuat Ajay Banga, recunoscând necesitatea ca Banca Mondială să fie „mai rapidă şi concentrată pe rezultate”.

„Guvernele şi băncile multilaterale nu vor avea suficienţi bani pentru a finanţa singure lupta împotriva încălzirii globale. Avem nevoie de implicarea sectorului privat”, a declarat Ajay Banga.
Un raport al G20, publicat în luna iunie 2023, sublinia necesitatea multiplicării de trei ori a capitalului Băncii Mondiale, „o idee excelentă, dar care nu va fi suficientă pentru a ne duce la miile de miliarde de dolari care vor fi necesare numai pentru tranziţia energetică”, a apreciat preşedintele instituţiei.

Numit în fruntea Băncii Mondiale în luna iunie, Ajay Banga militează pentru o bancă „mai eficientă şi mai bine finanţată”, care să fie capabilă să îşi îndeplinească misiunea reactualizată: „eliminarea sărăciei pe o planetă pe care să se poată trăi”.
Pentru a-şi atinge obiectivele, „Banca Mondială trebuie să se schimbe şi să evolueze, este un punct clar, subliniat încă înainte de venirea mea”, susţine Ajay Banga, adăugând că este vorba despre o evoluţie esenţială pentru a „crea credibilitatea necesară şi a da un stimulent sectorului financiar să contribuie cu bani la proiectele demarate de Banca Mondială”.

Instituţia cu sediul la Washington trebuie să reducă în special timpul necesar pentru realizarea proiectelor sale, unul dintre principalele obiective avansate de Ajay Banga, care speră să reducă cu 30% cele 27 de luni care sunt necesare în acest moment între discuţiile preliminare şi primele cheltuieli.

La nivel mai general, reformele în curs ar trebui să facă mai eficientă funcţionarea Băncii Mondiale şi în acelaşi timp să îi permită să continue „munca bună pe care o face: reamintiţi-vă că anul trecut am adus o finanţare de 120 de miliarde de dolari, nu putem să tăiem aceşti bani”, a spus oficialul BM.
Banga se descrie drept un „instalator”, care vrea să se asigure că Banca Mondială „funcţionează ca o maşină bine unsă”, astfel încât „succesorul meu, care se va confrunta cu alte probleme, să se poată concentra asupra lor şi nu asupra instalaţiilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *