Bruxelles – Reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Externe

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a participat marţi, 21 septembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, informeazză MAE într-un comunicat de presă.

“Agenda reuniunii a inclus prezentarea priorităţilor Preşedinţiei slovene a Consiliului UE, un schimb de opinii cu privire la agenda adnotată a reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie a.c., precum şi o discuţie referitoare la continuarea coordonării, la nivelul UE, în contextul pandemiei de Covid-19. De asemenea, pe agenda reuniunii au mai figurat: o dezbatere cu privire la programul legislativ al Comisiei Europene, în contextul publicării Raportului anual de prognoză şi a scrisorii de intenţie cu privire la priorităţile pentru anul 2022, precum şi o informare cu privire la derularea Conferinţei privind viitorul Europei. De asemenea, Comisia Europeană a informat statele membre cu privire la stadiul relaţiilor dintre UE şi UK.

În contextul prezentării formale a programului Preşedinţiei slovene a Consiliului, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat sprijinul României faţă de priorităţile pe care această Preşedinţie le-a formulat pentru semestrul în curs, cu accent pe consolidarea rezilienţei Uniunii, atât în plan intern, cât şi al acţiunii externe, inclusiv din perspectiva lecţiilor desprinse din criza generată de pandemia de Covid -19.

Referitor la evoluţiile determinate de pandemia de Covid-19, secretarul de stat român a subliniat necesitatea continuării asigurării unei cât mai bune coordonări la nivelul UE, în măsură să asigure un răspuns rapid şi eficient al statelor membre la provocările pe care această pandemie continuă să le genereze. În cadrul discuţiilor, au mai fost abordate aspecte privind adaptarea măsurilor la contextul epidemiologic actual, având în vedere rata de vaccinare la nivelul UE şi dimensiunea internaţională, în contextul necesităţii sprijinirii statelor terţe cu capacităţi reduse pentru îmbunătăţirea accesului la vaccinuri.

În raport cu agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European din 21-22 octombrie a.c., secretarul de stat Iulia Matei a evocat necesitatea includerii, pe agenda acestei reuniuni, a unei dezbateri cu privire la evoluţiile preţurilor la energie.

A exprimat, în context, necesitatea unor discuţii pe tema legăturii dintre evoluţiile care au loc în domeniile energiei şi schimbării climatice şi impactul acestora asupra consumatorilor vulnerabili din spaţiul UE, în scopul identificării unor soluţii adecvate la nivel european. Cu referire la agenda digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea stabilirii unui cadru clar, cu o abordare politică mai accentuată, a dezbaterii pe această temă. În context, a reiterat sprijinul pentru obţinerea de progrese în dosarele legislative pendinte, subliniind şi importanţa consolidării rezilienţei în domeniul securităţii cibernetice.

Totodată, cu privire la agenda externă a Uniunii, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanţa unei bune pregătiri a viitorului Summit al Parteneriatului Estic şi a stabilirii unei viziuni strategice, pe termen lung, post 2020 a Uniunii Europene în relaţia cu statele PaE, precum şi a unor obiective concrete care să fie realizate de către acestea. A arătat că viitoarea Declaraţie a Summit-ului trebuie să transmită un semnal clar statelor partenere, de solidaritate cu acestea, îndeosebi în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă.

Referitor la Conferinţa privind viitorul Europei, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanţa dezbaterilor pentru consolidarea relaţiei Uniunii cu cetăţenii, a solidarităţii şi a unităţii europene, precum şi a rezilienţei UE în faţa crizelor. A subliniat importanţa unei bune pregătiri a mesajelor transmise şi a coordonării poziţiilor la nivelul Consiliului în perspectiva Plenarelor Conferinţei şi a grupurilor tematice ale acesteia, astfel încât rezultatele Conferinţei să reflecte multitudinea de opinii exprimate la nivelul statelor membre şi al cetăţenilor. A subliniat importanţa comunicării şi a informării adecvate a cetăţenilor cu privire la desfăşurarea dezbaterii asupra viitorului Europei, precum şi cu privire la oportunitatea implicării mai active a acestora în dezbateri.

Totodată, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că eforturile la nivel naţional urmăresc asigurarea obiectivului unei cât mai bune implicări a cetăţenilor, în mod deosebit a tinerilor, în evenimentele consacrate reflecţiei asupra viitorului Europei şi, în context, a adresat mulţumiri Vicepreşedintei Comisiei Europene, Dubravka Ĺ uica, pentru angajarea în dialogul cu tineri români cu privire la direcţiile viitoare ale proiectului european, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Afacerilor Externe în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Romane (8 septembrie a.c.).

În ceea ce priveşte stadiul relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit, secretarul de stat Iulia Matei a apreciat eforturile Comisiei Europene de a identifica soluţii creative, pragmatice şi realiste pentru implementarea corespunzătoare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, cu respectarea limitelor stabilite de acesta, exprimând, în acelaşi timp, solidaritatea cu Irlanda. Secretarul de stat român a făcut referire la importanţa implementării Acordului de retragere de către autorităţile britanice, cu accent asupra respectării drepturilor cetăţenilor europeni, inclusiv români.

În contextul mai larg al relaţiilor cu Regatul Unit, a evidenţiat totodată importanţa menţinerii, de către partea britanică, a unei abordări proporţionate şi echilibrate în realizarea controalelor asupra cetăţenilor europeni la frontieră”, se arată în comuniacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *