cano

Canotaj – România, locul 1 pe națiuni cu 9 medalii de aur și una de argint!

Sport

O zi istorică pentru sportul românesc! Tinerii canotori români au scris o nouă pagină de aur la Campionatele Europene Under 23 desfășurate la Kruszwica, în Polonia. Cu o evoluție fenomenală, delegația României a dominat categoric competiția, clasându-se pe locul 1 pe națiuni, urmată de echipajele considerate „mari puteri ale canotajului”: Germania, Grecia, Italia, Cehia și Elveția,informează Federația Română de Canotaj într-un comunicat.

Din cele 12 echipaje aliniate la start de Federația Română de Canotaj, însumând 34 de sportivi de excepție, 10 au urcat pe podium, aducând acasă 9 medalii de aur și o medalie de argint!

Iată cum au luptat eroii noștri în ziua finalelor și performanțele extraordinare prin care au cucerit Europa:

1. Dublu rame masculin (BM2-) – medalie de argint

Echipaj: Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu

După ce au dominat seriile și s-au calificat direct în Finala A, Mateus și Fabrizio au confirmat forma excelentă și au luptat admirabil, încheind pe locul al doilea, înaintea Franței și imediat după Grecia.

2. Dublu rame feminin (BW2-) – medalie de aur

Echipaj: Iulica-Maria Ursu, Andreea Petras

Prima medalie de aur a zilei a fost adusă după o cursă impecabilă. Fetele noastre s-au impus categoric în fața echipajelor din Lituania și Franța.

3. Patru rame masculin (BM4-) – medalie de aur

Echipaj: Cosmin Iulian Pleșescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc, Leontin Nuțescu

O demonstrație de forță și sincron perfect! Echipajul masculin de patru rame a dominat cursa de la cap la coadă, lăsând în spate echipajele din Danemarca și Polonia.

4. Patru rame feminin (BW4-) – medalie de aur

Echipaj: Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu, Iuliana Isabela Boldea

O cursă magnifică reușită de fetele noastre, care au trecut linia de sosire pe primul loc, devansând echipele Austriei și Germaniei.

5. Opt plus unu masculin (BM8+) – medalie de aur

Echipaj: Antonel Avăcăriței, Andrei Perdei, Patrick Francisc Sebestyen, Sebastian Alexandru Tașcă, Nicolae Răzvan Stoian, Sergiu Anfimov, Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu și cârmaciul Maria-Antonia Iancu

Barca celor opt băieți, dirijată de Antonia, a oferit un spectacol total. Echipajul românesc a dominat categoric finala, făcând ca imnul României să răsune din nou la Kruszwica.

6. Schif simplu feminin (BW1x) – medalie de aur

Bianca-Camelia Ifteni

Bianca a făcut o cursă solitară de excepție, a demonstrat o determinare incredibilă, impunându-se în finală în fața sportivelor din Lituania și Italia.

7. Dublu vâsle mixt (BMix2x) – medalie de aur

Echipaj: David Costel Chitic, Stejara Olariu

În probele mixte, România a fost imbatabilă! David și Stejara au făcut o cursă tactică strălucită, trecând primii linia de sosire, urmați de Italia și Germania.

8. Opt plus unu mixt (BMix8+) – medalie de aur

Echipaj: Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu, Iuliana Isabela Boldea, Cosmin Iulian Pleșescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc, Leontin Nuțescu și cârmaciul Maria-Antonia Iancu

Marea finală a competiției a încheiat seria de victorii în cel mai frumos mod cu putință! Echipajul nostru de 8+1 mixt a cucerit aurul în fața Cehiei și Italiei.

9. Opt plus unu feminin (BW8+) – medalie de aur

Echipaj: Marina Ariana Balint, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Stejara Olariu, Bianca-Elena Drăghici, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Ailincăi și Irina Lucia Andreea Despa

10. Patru vâsle feminin (BW4x) – medalie de aur

Echipaj: Ioana Gabriela Cristescu, Francesca Iulia Stejar, Sonia Teodora Biță și Daria-Elena Maximiuc

Sportivele noastre s-au impus categoric. Acestea au devansat echipajele Elveției și AIN.

În cadrul competiției au mai concurat în Finala A echipajul feminin de patru vâsle BW4x și cel de 8+1 feminin BW8+, precum și Marian Gabriel Guia – BM1x în Finala C și David Costel Chitic/Daniel Vasile Chitic – BM2x în Finala B.

Felicitări campionilor! Viitorul canotajului românesc există.

Această serie spectaculoasă de victorii confirmă încă o dată că școala românească de canotaj rămâne un etalon la nivel internațional. Munca, disciplina, dăruirea sportivilor și eforturile colectivului tehnic au transformat Campionatul European U23 de la Kruszwica într-o adevărată sărbătoare a sportului românesc.

Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și întregului colectiv tehnic! Vă mulțumim pentru emoție, dăruire și pentru că ați dus din nou drapelul României pe cel mai înalt catarg!, a scris Federația Națională de Canotaj în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *