Spaniolul Carlos Alcaraz și-a asigurat primul său titlu la Wimbledon, în timp ce, cehoaica Marketa Vondrousova a câștigat titlul la feminin.
Jucătoarea cehă Marketa Vondrousova (24 de ani, locul 42 WTA) a câștigat în premieră turneul pe iarbă de la Wimbledon după ce a învins-o în finală pe tunisianca Ons Jabeur (28 de ani, locul 6 WTA), scor 6-4, 6-4.
Meciul a durat o oră și 22 de minute.
Pentru triumful de la Wimbledon, Marketa Vondrousova va primi 2000 de puncte în clasamentul WTA și 2,72 milioane de euro. Ea va urca pe locul 10 în ierarhia WTA (cea mai bună clasare din carieră).
La masculin, jucătorul spaniol de tenis, Carlos Alcaraz ( 20 de ani, 1 ATP) a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon, după o finală de cinci seturi cu sârbul , Novak Djokovic (2 ATP), scor1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4. Meciul a durat patru ore și 46 de minute.
Pentru finala disputată la Wimbledon, ediția 2023, Alcaraz a primit suma de 2.350.000 de lire sterline (3.076.000 de dolari), în timp ce Novak Djokovic a primit suma de 1.175.000 de lire sterline (1.538.000 de dolari).
Pentru Alcaraz acesta este al doilea trofeu de Mare Șlem din carieră, după cel obţinut anul trecut la US Open. El rămâne în continuare lider mondial în clasamentul ATP.