AFIR introduce noi măsuri pentru accelerarea plăților către beneficiarii PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Astfel, contractele de cesiune de creanță pot face referire și la transferul dreptului de rambursare […]

Continue Reading
Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile marilor rețele comerciale

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase mari lanțuri de retail care activează pe piața comercializării produselor alimentare din România, cu accent pe segmentul lactatelor, potrivit unui comunicat emis de Consiliul Concurenței. Inspecțiile au avut loc în cadrul cercetărilor aprofundate ce vizează evaluarea modului în care marii retaileri respectă prevederile legii privind […]

Continue Reading

AFM suplimentează cu 45 de milioane de lei bugetul programului Rabla 2025

Administrația Fondului pentru Mediu anunță redistribuirea bugetului alocat sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla auto în vederea suplimentării fondurilor pentru persoanele fizice care doresc să-și achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice și hibride, informează AFM într-un comunicat. În contextul cererii ridicate pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, […]

Continue Reading

18 ferme din România devin „ferme model” pentru protecția apelor și a solului

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Unitatea de Management al Proiectului „Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural” (UMP-RAPID), anunță un nou progres important: selecția a 18 ferme mixte care vor deveni „ferme model” la nivel național, prin schema de granturi „Sprijin pentru investiții de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”. Inițiativa face […]

Continue Reading
ANPC

Supraveghere constantă a pieței de către ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este prezentă, monitorizează mediul online și poate interveni imediat în situații care pot afecta sănătatea publică. Ca urmare a apariției în mediul online a unui material video care evidenția prezența unui rozător într-o unitate ce comercializa diverse sortimente de panificație, ANPC s-a autosesizat și a dispus declanșarea unui control operativ. […]

Continue Reading

Sfințirea solemnă a picturii Catedralei Naționale, un moment istoric pentru Ortodoxia Română

București, 27 octombrie 2025 – Un eveniment de o importanță istorică și spirituală majoră a avut loc ieri, duminică, 26 octombrie 2025, la București: sfințirea integrală a picturii interioare, realizată în mozaic, a Catedralei Naționale, cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului. Slujba a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al […]

Continue Reading

32.077 locuri de muncă vacante la nivel național

Conform datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 32.077 locuri de muncă la nivel național. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (2.084); curier (1.835); lucrător comercial (1.683); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli […]

Continue Reading
spatiu economic

Locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

142 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 142 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Germania – 50 locuri de muncă pentru: sudor MAG; electrician; lucrător ajutor la prelucrarea metalelor; operator stivuitor; lucrător în producție – procesare produse din carne. Norvegia – […]

Continue Reading

Circulația va fi suspendată temporar pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, în 4 noiembrie 2025

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notificări transmise de autoritățile de frontieră bulgare, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, în data de 04.11.2025, circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar pentru efectuarea unor lucrări de construcție, potrivit comunicatului de pe site-ul www.politiadefrontiera.ro. Lucrările de construcție și montaj […]

Continue Reading

ASF demarează achiziția pentru o platformă IT dedicată monitorizării pieţei de capital

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță demararea procedurii de achiziție publică a unui program informatic pentru supravegherea activității de tranzacționare pe piața de capital din România, care va îmbunătăți monitorizarea în timp real a tranzacțiilor și va contribui la consolidarea capacității instituționale a Autorității pentru identificarea rapidă a unor posibile disfuncționalități, abateri sau cazuri de […]

Continue Reading