Teodor Meleșcanu

CCR – numirea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului este neconstituțională

Politica

Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului este neconstituțională.

Decizia CCR a fost luată ca urmare a sesizării a 33 de senatori din ALDE, PNL,PMP, UDMR şi neafiliaţi, că alegerea lui Meleşcanu, fost membru ALDE, dar susţinut de PSD, la conducerea Senatului este neconstituţională.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului este neconstituţională”, potrivit unui comunicat al CCR.

Decizia CCR va intra în vigoare în momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial, iar Senatul va alege un nou președinte.

Teodor Meleşcanu a fost ales, pe 10 septembrie, preşedintele Senatului cu 73 voturi „pentru”, contracandidata lui, Alina Gorghiu, obţinând 59 de voturi.

Într-o declarație de presă, Teodor Meleșcanu a anunțat, că nu demisionează, încă, din funcție. Meleșcanu susține că așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR și abia apoi va lua o hotărâre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *