Chamonix

Chamonix – o vacanță de vis la poalele muntelui Mont Blanc

Lifestyle Actualitate

La poalele muntelui Mont Blanc, cel mai înalt punct din Europa de Vest, cu o altitudine de 4810 metri se află celebra stațiune de schi Chamonix, situată în Franța la numai 15 kilometri de Elveția și 15 kilometri de Italia – o răscruce foarte bogată din punct de vedere lingvistic, cultural, precum și naturalist, unde puteți petrece o vacanță de vis, într-un peisaj fermecător.

A alege să petreci o vacanță pe “Acoperișul Europei” în sezonul iarnă, înseamnă să te lași încântat de frumusețea înălțimilor, să cobori pe schiuri admirând minunatele peisaje pe care natura și-a dorit să le așeze între aceste văi imense.

În timpul iernii, stațiunea oferă pârtii de schi între 1035 si 3842 de metri, trenuri panoramice, telecabine la înălțimi amețitoare, cele mai moderne teleschiuri, centre de închiriere de echipamente și școli de schi cu instructori calificați. Toate acestea au contribuit de-a lungul anilor ca stațiunea Chamonix să devină un adevărat paradis pentru schiorii din întreaga lume. Este de amintit faptul că în anul 1924, Chamonix a fost gazda Jocurilor Olimpice.

Din Chamonix pleacă telecabina care urcă la Aiguille du Midi (3842 m). Circuitul este format din două telecabine, una care urcă din Chamonix până la Plan de l’Aguille (2317 m) şi a doua care urcă pe o distanţă de 2867 m până la Aiguille du Midi.

De asemenea, Chamonix oferă o gamă largă de activități recreative și de agrement, și o selecție excelentă de specialități gastronomice, pentru a fi savurate în fața priveliștilor uluitoare, în albul Alpilor.

După o zi petecută la schi în Chamonix și un moment revigorant de odihnă în hotel, seara vă puteți bucura de câteva ore de distracție într-unul dintre numeroasele localuri care oferă spectacole și atracții de seară. De fapt, există multe posibilități de divertisment în oraș. Printre numeroasele baruri, discoteci, cluburi, cazinouri și cinematografe, este aproape imposibil să vă plictisiți, seara, în Chamonix.

Ca toate stațiunile moderne, Chamonix a reușit să găsească atracții nocturne, potrivite pentru turiști, chiar și pentru cei mai pretențioși. Definită de mulți drept noua Ibiza a Alpilor, stațiunea oferă astăzi o gamă largă de locuri de divertisment. Restaurantele cu bucătărie locală și internațională, gastro-barurile și discotecile cu cei mai buni DJ sunt destinațiile preferate pentru publicul tânăr.

Există, de asemenea, locuri renumite pentru grătare, sau pub-uri care pun la dispoziția clienților ecrane mari pentru a se bucura de spectacolul unor evenimente sportive importante.

Cei mai puțin aventuroși, se pot relaxa plimbâdu-se prin centrul pitoresc al orasului pe străzile și aleile cu numeroase magazine, restaurante si cafenele. Teatrul și cinematograful din centrul orașului sunt destinațiile preferate de cei care au ales să se bucure de o vacanță în Chamonix împreună cu familia.

Nu lipsesc nici evenimentele culturale. Biblioteca Chamonix, pe lângă faptul că oferă o selecție largă de cărți, DVD-uri și CD-uri, oferă și numeroase evenimente importante în timpul sezonului.

Puteți vizita muzeele etnografice și etnoistorice, muzeele alpine și bibliotecile tematice pentru a afla mai multe despre secretele și istoria munților înalți.

De asemenea, există locuri care oferă seri muzicale pentru publicul de toate vârstele. De fapt, Chamonix oferă posibilitatea de a face sporturi de iarnă și de a vă distra cu numeroase tipuri de activități, potrivite atât pentru adulți cât și pentru copii.

Nu ratați : Ghețarul Mer de Glacel, Lac Blanc, Lac à l’Anglais, Muzeul Alpin Chamonix, Muzeul Espace Tairraz, Biserica Saint-Michel Catholic Church, Biserica Eglise d’Argentière, Parcul Chamonix Amusement Park.

Pentru a ajunge la Chamonix puteți lua avionul până la Geneva (GVA), care se află la 88 de km distanță. De aici mai multe companii oferă servicii de transfer, sau puteți închiria o mașină. Pentru mai multe informații despre stațiune, cazare și atracții, puteți accesa site-ul chamonix.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *