China – acordă talibanilor un ajutor în valoare de aproape 31 de milioane de dolari

Externe

China va acorda talibanilor un ajutor în valoare de aproape 31 de milioane de dolari constând în hrană, provizii pentru iarnă, vaccinuri și medicamente, a anunțat miercuri, Wang Yi, ministrul afacerilor externe de la Beijing.

Hua Chunyin, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, a precizat că decizia a fost luată după prima întâlnire a miniștrilor de externe din țările vecine Afganistanului, iar ajutorul de urgență este destinat „poporului afgan”.

Șeful diplomației de la Beijing, Wang Yi a mai anunțat că țara sa va dona 3 milioane de doze de vaccin antiCovid, fără însă a preciza când ar trebui să fie trimisă prima tranșă.

Demnitarul a mai susținut că SUA și aliații săi au o obligație morală mai mare în a oferi asistență economică și umanitară afganilor, adăugând că ar trebui să își asume „responsabilitatea”.

Decizia Chinei vine în contextul în care Beijingul a transmis că este gata să mențină un dialog cu guvernul recent instalat de talibani, notează și BBC.

În viziunea Chinei, instalarea guvernului interimar de la Kabul ar fi un pas necesar pentru „restaurarea ordinii în Afganistan”.

Pe de altă parte, președintele SUA Joe Biden a declarat că nu se poate vorbi acum despre o recunoaștere a noii conduceri talibane de la Kabul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *