China – președintele Xi Jinping a primit la Beijing reprezentanţi americani ai lumii de afaceri

Externe

Preşedintele chinez Xi Jinping a primit miercuri la Beijing reprezentanţi americani ai lumii de afaceri, a informat presa de stat, într-un moment în care China curtează investitorii străini pentru a evita încetinirea economică, notează AFP.

„Preşedintele Xi Jinping s-a întâlnit în cursul dimineţii (…) cu reprezentanţi ai comunităţii americane de afaceri la Palatul Poporului”, a indicat televiziunea de stat chineză CCTV, fără a oferi imediat alte detalii.
Canalul nu a precizat numele participanţilor.

Această reuniune a avut loc la o zi după închiderea la Beijing a unui important forum economic la care au participat mari patroni străini, printre care CEO-ul Apple, Tim Cook.
China, confruntată cu o încetinire economică şi tensiuni geopolitice, încearcă să liniştească investitorii străini cu privire la perspectivele de creştere ale ţării.

Mai ales că temerile mediului de afaceri au crescut în ultimele luni după mai multe percheziţii şi interogatorii vizând companii de consultanţă americane, într-un context de rivalitate acerbă între Beijing şi Washington.

Premierul Li Qiang a stabilit un obiectiv de creştere de „aproximativ 5%” pentru PIB-ul Chinei în acest an.
Această rată ar fi visul multor naţiuni dezvoltate, dar pentru China rămâne departe de expansiunea orbitoare care a propulsat-o în ultimele decenii spre culmile economiei mondiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *