comisia europeana

Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României

Externe

Comisia Europeană a aprobat marţi modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro, document care, în forma sa modificată, include şi capitolul REPowerEU, informează Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene (MIPE).

Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) şi acoperă 66 de reforme şi 111 investiţii.

„Un succes mare pentru România şi pentru corecta gestionare şi prioritizare a investiţiilor din PNRR. Am reaşezat obiectivele din Plan pentru a accelera tranziţia verde, digitală, asistenţa medicală, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi protecţia socială, transporturile, educaţia şi, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenţi cu banii statului, dar prompţi în accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea României.

Le mulţumesc colegilor din MIPE care au lucrat neîncetat la realizarea acestui obiectiv, iar celor care au comentat de pe margine şi au prevestit iresponsabil colapsul, periclitându-ne poziţia în faţa partenerilor externi, le spun doar atât: limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăseşte în modificarea aprobată astăzi, semn că măsurile Guvernului şi cuvântul nostru dat în faţa Comisiei au credibilitatea necesară şi suficientă că traiectoria pe care merge România este una de construcţie sustenabilă şi responsabilă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, creşte alocarea fondurilor pentru tranziţia digitală a ţării, de la 20,5%, la 21,8%, precizează MIPE.

Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant cu 2,11 miliarde euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare. Totodată, în noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii.

La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniştrilor de finanţe, urmând ca, apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare (CID) de către Consiliul Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *