Congres extraordinar la Romexpo: liderii PPE vin la București

Politica

Bucureștiul va fi capitala Europei pentru câteva zile: în 6-7 martie va avea loc la Romexpo Congresul Partidului Popular European (PPE).

Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea Popularilor Europeni, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE, se vor reuni săptămâna viitoare la Bucureşti.

Congresul Partidului Popular European (PPE) se va desfăşura pe 6 şi 7 martie, la Romexpo.”Venirea PPE la Bucureşti reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, precizează PNL.

Programul Congresului PPE va cuprinde pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European.Reuniunea de la Bucureşti este găzduită de Partidul Naţional Liberal în parteneriat cu Partidul Popular European.
Bucureştiul a mai fost gazda unui congres al Popularilor Europeni în octombrie 2012

„Faptul că PNL și România au fost aleși pentru a găzdui acest eveniment cu greutate este o recunoaștere a aprecierii de care ne bucurăm la nivel european”, Mara Mareș, președinta TNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *