Consumatorii vor fi despăgubiți în cazul penelor de current

Social

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aprobat un nou ordin privind standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

Principalele schimbări şi măsuri se referă la includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde şi 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează şi pentru care operatorii de distribuţie sunt obligaţi să acorde compensaţii la depăşirea numărului maxim stabilit prin standard.

Pentru fiecare astfel de depăşire, operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii utilizatorilor afectaţi, astfel: înaltă tensiune: 300 lei peste 10 întreruperi pe an, medie tensiune: 10 lei peste 10 întreruperi pe săptămână, joasă tensiune: 5 lei peste 10 întreruperi pe săptămână.

Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte şi prevederea acordării de compensaţii, contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide şi eficiente pentru remedierea problemelor care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice.

O altă prevedere este acordarea posibilităţii utilizatorilor de a-şi monta analizoare de calitate care pot fi folosite în relaţiile contractuale dintre aceştia şi operatorii de distribuţie.

A fost aprobată reducerea, de la 1 ianuarie 2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la +10% la +5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice şi electronice care se alimentează la joasă tensiune, deţinute de utilizatorii reţelei.

O altă prevedere este adăugarea la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuţie a termenului de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare pentru utilizatorii clienţi casnici şi clienţi finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2500 metri.

Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensaţiei de 100 lei, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului (persoana fizică/juridică). Se urmăreşte, astfel, îmbunătăţirea activităţii de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de distribuţie.

ANRE a aprobat stabilirea unor intervale privind preluarea apelurilor telefonice, şi anume:

-maximum 30 de secunde de la iniţierea apelului de către utilizator până la preluarea acestuia, fără intervenţia operatorului uman;
-maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opţiunea de a transfera apelul la un operator uman;

-maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

Prin această măsură se urmăreşte îmbunătăţirea comunicării între utilizator şi operatorul de distribuţie, astfel încât evenimentele semnalate să fie preluate cât mai rapid.

Deşi numărul de apeluri telefonice pentru care nu sunt respectate intervalele de timp menţionate este doar monitorizat, nerespectarea acestor valori poate fi sancţionată conform legii, cu amendă amendă de la 10.000 lei până la 200.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *