Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, oferă publicului în premieră Concertul Extraordinar de Ziua României.
Concertul a fost înregistrat la Panteonul de la Roma şi va fi disponibil sâmbătă, pe 30 noiembrie, de la ora 21:00, pe canalul de Youtube al Corului Madrigal – https://www.youtube.com/@MadrigalOficial, unde va putea fi vizionat gratuit de românii din toată lumea.
„În anul 1996, Ziua Naţională a României era sărbătorită de Corul Madrigal şi maestrul Marin Constantin la Panteonul din Roma. După 28 de ani, ne întoarcem în acest spaţiu simbolic şi spunem La mulţi ani! României, împreună cu românii de pretutindeni. Vă invităm să urmăriţi un concert special, filmat în una dintre minunile arhitectonice ale lumii, care, din anul 125, ne uimeşte prin unicitate şi grandoare. Dorim să creăm o tradiţie şi sperăm ca de Sfântul Andrei să fiţi alături de noi la sărbătoarea României, prin frumuseţea şi emoţia muzicii Madrigal” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Filmat în condiţii tehnice excepţionale, Concertul Extraordinar de Ziua României 2024, dirijat de Anna Ungureanu, prezintă noua interpretare a Imnului naţional al ţării noastre la Panteon, după evenimentul din 1996, când Corul Madrigal, drijat de Marin Constantin, a marcat la Roma sărbătoarea românilor. Repertoriul concertului include, de asemenea, o suită din cele mai frumoase lucrări de muzică românească şi universală.
Concertul Corului Madrigal de la Panteon face parte din turneul de diplomaţie culturală „Madrigal la Roma”, susţinut în pe 1 şi 2 octombrie 2024 cu prilejul sărbătoririi celor 145 de ani de relaţii diplomatice româno – italiene, precum şi a legăturilor culturale între România şi Italia. Turneul Corului Madrigal s-a desfăşurat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Italiană şi cu sprijinul Ministerului Culturii.