Crama Asconi, o afacere de familie din Republica Moldova înființată acum 25 de ani, își face intrarea pe piața locală prin compania Wine Art Office, importator exclusiv pentru vinurile sale. Potrivit lui Marin Braga, proprietar Wine Art Office, pentru început vor fi aduse vinurile din gamele Sol Negru, Ice Wine și Rezerva și va fi vizat în principal segmentul horeca, urmând ca pe termen mediu să se creeze și o gamă personalizată dedicată retailului.
„Am decis să aduc vinurile Asconi în România pentru că vorbim de un vin de calitate și am dorit ca și consumatorul român să se bucure de acest vin, procesat cu tehnologie de ultimă generație. Deși importăm de foarte puțin timp, deja există cerere, pentru că vinurile au un foarte bun raport calitate preț, oferta de preț a noastră, ca importator, fiind între 28-35 RON, fără TVA, per sticlă. Avem clienți care au devenit deja fideli unui anumit vin”, a declarat Marin Braga.
Primele vinuri Asconi au fost aduse anul trecut, când a fost importat un număr de 20 de mii de sticle pentru testarea pieței. În acest moment, vinurile sunt disponibile în magazine specializate și wine baruri, la prețuri cuprinse între 45 și 55 de lei, și sunt listate în mai multe locații din România, la prețuri de până în 100 de lei sticla.
„Targetăm clientul tânăr, deschis, care a auzit de vinurile din Moldova, de vinurile cu un raport calitate-preț foarte bun, vinuri proaspete și prietenoase, dar în același timp complexe. Consumatorul va găsi vinurile Asconi atât în rastaurantele cu bucătărie urbană, cât și în cele mai sofisticate, gourmet sau cele cu fine-dining. Intenționăm ca importul să ajungă la 500.000 de sticle în următorii 5 ani și în prezent suntem listați atât în restaurante nou deschise, cât și în câteva cu istorie culinară pe piața horeca din București”, a precizat Simona Mardale, consultant strategie și marketing, Wine Art Office.
Vinăria Asconi a fost fondată în 1994, iar în prezent are în proprietate peste 500 ha de vie în rod și o capacitate de producție de aproximativ 13 milioane de sticle anual. Fundamentul vinurilor produse este bazat pe soiuri clasice franțuzesti, precum Chardonnay, Sauvignon-Blanc, Muscat, Cabernet-Sauvignon, Merlot, dar există plantate și soiuri speciale ca Riesling, Malbec, Pinot Noir și, desigur, soiurile autohtone și regionale Fetească Albă, Fetească Neagră, Rara Neagră și Saperavi. Asconi Winery exportă aproape toată producția de vin, procentul fiind de 95-98%, în 17 țări. „Sunt țări în care suntem prezenți permanent, având comenzi lunare, și sunt țări din care primim câteva comenzi anual, dar este un început.
Acum exportăm în România, Cehia, Slovacia, Germania, Marea Britanie, țările Baltice, Israel, Kenya, Nigeria, Tanzania, Statele Unite, China, Japonia, Australia și Polonia”, a declarat Anatolie Sîrbu, proprietar Asconi Winery.