Cristina Neagu – decorată de către preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni

Sport

Jucătoarea de handbal, Cristina Neagu a fost decorată luni, de către preşedintele interimar Ilie Bolojan, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler, pentru evoluţia sa impresionantă în sportul românesc și internațional, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, ocazie cu care președintele a susținut o alocuțiune.

“Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional, Cristina Neagu.
Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român, ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România.
Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia dumneavoastră.

Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal. Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către reușită.
Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj. Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și tineri care visează să ajungă mari.

Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România, pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii.
Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care ne-ați făcut mândri că suntem români! Vă doresc multă sănătate și succes în continuare!”,a transmis președintele interimar, Ilie Bolojan.

Cristina Neagu a fost desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume şi a obținut numeroase trofee şi premii la nivel european şi mondial. Ea și-a anunțat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, după 25 de ani de carieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *