Curtea de Conturi a României se implică în efortul global de auditare a acţiunilor privind schimbările climatice

Social

Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc şi doamna Ştefania Gabriella Ferencz – consilier de conturi, au participat, în perioada 25-26 martie a.c., la lansarea iniţiativei ClimateScanner Global Call: implicarea Instituţiilor Supreme de Audit (SAI) în evaluarea acţiunilor naţionale privind schimbările climatice, eveniment desfăşurat la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din New York.

La reuniunea organizată în comun de Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite (UNDESA) şi Curtea Federală de Conturi – Brazilia (TCU) au luat parte reprezentanţi ai SAI-urilor din peste 60 de ţări şi experţi în schimbările climatice.

ClimateScanner este o iniţiativă globală, condusă de SAI Brazilia în colaborare cu Grupul de Lucru INTOSAI pentru Auditul de Mediu (WGEA) şi are ca scop evaluarea acţiunilor guvernamentale legate de schimbările climatice. Evaluările pilot derulate în cadrul ClimateScanner vor fi executate simultan de Instituţiile Supreme de Audit (SAI) pe parcursul anului 2024, declanşând o mişcare globală a comunităţii de audit pentru consolidarea responsabilităţii privind acţiunile climatice din întreaga lume.

Întâlnirea de la sediul ONU a marcat, practic, debutul etapei de colectare a datelor pentru diagnosticarea globală prin intermediul ClimateScanner, care va arăta modul în care diferite guverne se confruntă cu schimbările climatice. În cadrul sesiunilor tehnice au fost analizate modalităţile prin care se pot spori contribuţia şi impactul SAI-urilor în îmbunătăţirea guvernanţei climatice, a finanţării şi a politicilor publice. Pe baza acestor trei piloni, auditorii vor evalua 19 componente ale domeniului schimbărilor climatice în fiecare ţară: zece legate de guvernanţă, patru de finanţare şi cinci de politici publice. Datele colectate în cadrul auditurilor derulate de SAI-uri şi rezultatele acţiunilor vor fi prezentate la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP29), care va avea loc la sfârşitul acestui an.

Pe parcursul întâlnirilor de la sediul ONU, participanţii au discutat despre finanţarea acţiunilor specifice domeniului schimbărilor climatice, mobilizarea resurselor la nivel naţional, precum şi despre extinderea dialogului între SAI-uri şi alţi actori care se confruntă cu provocări şi oportunităţi legate de schimbările climatice. Comunicat de presă – Curtea de Conturi a României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *