Decizii ale Consiliului Naţional al Audiovizualului

Social

Întrunit în şedinţa publică din data de 29.08.2023, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a reclamaţiilor primite şi a decis să aplice următoarele sancţiuni:

– somaţie publică postului Global News pentru ştirea cu titlul „Eurostat publică date care arată că vaccinul Covid nu a stopat mortalitatea”, prezentată în ediţia informativă „Ştiri” din data de 18.05.2023. Radiodifuzorul nu a ţinut cont de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504 /2002, potrivit cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”;

– somaţie publică postului Global News pentru modul de abordare a subiectelor referitoare la proiectul de lege PL-x nr. 145/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Rapoartele de monitorizare cuprind ediţiile din 5, 9, 10, 11 şi 15.05.2023 ale emisiunii „Ştirea exactă”, precum şi „Starea de veghe” din 12.05.2023. Consiliul a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”;

– somaţie publică postului Pro TV pentru ediţia informativă „Ştirile Pro TV” din 31.05.2023, ora 17.00, în cadrul căreia a fost transmisă ştirea cu titlul „Tânără înjunghiată mortal de partener” fără a se ţine cont de prevederile art. 42 indice 2 din Legea audiovizualului nr. 504 /2002 („În cadrul difuzării în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care abordează tema violenţei domestice este obligatoriu să se asigure informarea victimelor violenţei domestice asupra existenţei numărului de telefon „Telverde destinat victimelor violenţei domestice”).

În aceeaşi şedinţă, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a autosesizării şi a unei sesizări primite la CNA pentru trei ediţii ale emisiunii „Inimă de român” (din 23, 30.06 şi 04.08.2023) identificate pe platforma de partajare Facebook, pe pagina denumită DISTV.

În cadrul acestor ediţii au fost făcute afirmaţii precum: „(…) Holocaustul românesc este o făcătură, o mistificare istorică neruşinată şi mică, criminală, criminală, pentru că scopul este de a jefui naţiunea şi statul de uriaşe sume de bani” (23.06.2023); „Aşadar situaţia este limpede. Nu statul român a provocat antisemitism. Nu statul român i-a batjocorit, umilit pe domnii evrei, ci invers. Evreii, în 1940, ne-au declarat război Armatei Române, structurilor informative, populaţiei au omorât, au trădat, au incendiat. Aceste lucruri trebuie spuse!” (30.06.2023); „Holocaustul românesc (…) vă spun că este mai mult, mai mult este o propagandă şi o mistificare neruşinată, nu se bazează pe realităţi istorice concrete” (ediţia din 04.08.2023).

La finalul dezbaterilor, CNA a decis să transmită notificări către Comisia Media din Irlanda şi către compania Meta Platforms Ireland (Meta – Facebook).

Totodată, în privinţa declaraţiilor din emisiunea „Inimă de român”, Consiliul a decis să sesizeze atât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Biroul Informare şi Relaţii Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *