judecatori

Decizii ale Curții Constituționale – 31 ianuarie 2023

Social

I. În şedinţa din 31 ianuarie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, a decis, cu unanimitate de voturi:

1. A respins, ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate a art.I pct.4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecţie formulată de Preşedintele României. Totodată, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.I pct.5 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt neconstituţionale.

În esenţă, cu privire la soluţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că s-au încălcat dispoziţiile art.34 din Legea fundamentală, întrucât eliminarea sancţiunii contravenţionale pentru nerespectarea obligaţiei de vaccinare antirabică a câinilor, obligaţie prevăzută de Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei, îmbracă forma unei omisiuni legislative care poate conduce la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la eliminarea elementelor de constrângere care pot determina subiectele de drept să respecte dispoziţiile normelor juridice cuprinse în Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei. Aceasta echivalează cu lipsa unei măsuri coercitive, ceea ce poate conduce la situaţia în care supravegherea şi programele de eradicare a infecţiei cu virusul rabic (RABV) să nu mai poată fi realizate cu eficienţă, astfel încât se creează o stare de pericol atât pentru sănătatea publică şi pentru sănătatea animalelor, prin evitarea vaccinării şi, implicit, răspândirea virusului rabic, cât şi pentru mediul înconjurător, cadru al desfăşurării vieţii umane.

2. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 44 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor, precum şi de un număr de 12 deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 este neconstituţională, în ansamblul său.

În esenţă, Curtea a reţinut că, între forma legii propusă de iniţiatori, dezbătută şi respinsă de Senat, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, există o serie de diferenţe semnificative de conţinut juridic, de natură să conducă la o viziune substanţial diferită a Camerei decizionale, în privinţa obiectului de reglementare iniţial al legii. Senatul, ca primă cameră sesizată, nu a avut posibilitatea să dezbată şi să se exprime prin vot cu privire la domeniul de reglementare al amendamentelor adoptate de Camera Deputaţilor, fiind prin urmare exclus din procesul legislativ.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că legea criticată nu respectă principiul bicameralismului, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art.61 alin.(2) şi art.75 din Constituţie.
II. De asemenea, în aceeaşi şedinţă, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis, cu unanimitate de voturi:
1. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 252 ind.1 alin.(1) din Codul de procedură penală şi ale art. 29 alin.(1), (3) şi (4) din Legea nr.318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd judecătorul de cameră preliminară printre organele judiciare care pot dispune valorificarea bunurilor mobile sechestrate.

În esenţă, Curtea a reţinut că lipsa enumerării judecătorului de cameră preliminară în cuprinsul art.252 ind.1 alin.(1) din Codul de procedură penală şi al art.29 alin.(1), (3) şi (4) din Legea nr. +318/2015, printre organele judiciare competente să procedeze la valorificarea bunurilor mobile sechestrate lipseşte proprietarul acestor bunuri de posibilitatea de a solicita valorificarea acestora, în faza camerei preliminare, în condiţiile art.252 ind.1 din Codul de procedură penală. Acesta este, astfel, lipsit de un mijloc procesual de apărare a drepturilor şi intereselor sale, necesar în vederea conservării dreptului de proprietate privată pe care acesta îl are asupra respectivelor bunuri. Pentru aceste motive, Curtea a decis că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul de proprietate privată, prevăzute la art.21 alin.(1) şi la art.44 din Constituţie.

2. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.
În esenţă, Curtea a reţinut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituţie, cu consecinţa neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său.
*
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
III. În aceeaşi şedinţă, Curtea Constituţională a amânat:
– pentru 15 februarie 2023, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii acvaculturii, obiecţie formulată de Preşedintele României;

– pentru 28 februarie 2023, următoarele cauze:
– Obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art.15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală” şi art.33 alin.(3) şi (4) din Legea tineretului, obiecţie formulată de Avocatul Poporului;
– Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022 pentru completarea art.I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de 44 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de 7 deputaţi neafiliaţi.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *