Deciziile adoptate de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară

Social

În cadrul şedinţei de mieruri, 13 octombrie, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

A) Autorizare
Aprobarea doamnei Ileana Damian în calitate de membru al Directoratului la societatea Generali Romania Asigurare Reasigurare S.A.;
Aprobarea solicitării S.A.I. Erste Asset Management S.A. de autorizare a modificării autorizaţiei de funcţionare ca urmare a modificării componenţei Consiliului de Supraveghere prin numirea domnului Thomas Kraus în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere;
Aprobarea cererii S.A.I. Patria Asset Management S.A. de autorizare a domnului Cojocar Adrian-Ionuţ în calitate de Director al societăţii, ca urmare a reînnoirii mandatului acestuia;

Aprobarea cererii S.A.I. Patria Asset Management S.A. de autorizare a domnului Răzvan Florin Paşol în calitate de Director al societăţii, ca urmare a reînnoirii mandatului acestuia;
Aprobarea solicitării BT Asset Management SAI S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în modul de organizare şi funcţionare a societăţii, ca urmare a modificării componenţei conducerii prin numirea domnului Condor Călin Paul în calitate de Director al societăţii;
Aprobarea prospectului UE pentru creştere privind oferta de vânzare de obligaţiuni convertibile, negarantate emise de Life Is Hard S.A. Cluj.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *