Declarația de presă comună a președintelui Iohannis, și a președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda

Actualitate Politica

Președintele Klaus Iohannis l-a primit luni, 10 mai, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez Andrzej Duda. Cei doi au susținut o declarație de presp comună. Vizita preşedintelui polonez, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, are loc în contextul Summitului Formatului București (B9) care reunește statele NATO de pe flancul estic.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a declarat, în cadrul unei conferinţei de presă că îşi doreşte îmbunătăţirea colaborării militare dintre România şi Polonia, referindu-se la modernizarea forţelor armate ale celor două ţări.

„Avem prezenţă americană în ţările noastre, avem armate aliate pe teritoriile noastre, care ne garantează securitatea şi putem astfel să realizăm modernizarea şi dezvoltarea propriilor forţe armate, conştienţi fiind că securitatea cetăţenilor noştri, atât în Polonia cât şi în România şi în celelalte ţări din această regiune, este asigurată suplimentar şi de prezenţa aliată, mai ales în aceste vremuri dificile”, a afirmat el.

Totodată, acesta a apreciat că acest demers are „premise bune”.
„Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară, dacă e să ne gândim la modernizarea forţelor noastre armate. Există premise bune pentru aceasta, din partea polonă, ne vom strădui ca aceste procese să fie bine realizate”, a precizat preşedintele polonez.

De asemenea, Andrzej Duda a apreciat implicarea omologului său român în Iniţiativa celor Trei Mări, dar a vorbit şi de importanţa investiţiilor în infrastructură şi a arătat că în acest domeniu există, în cele două ţări, „moştenire negativă”.

Președintele, Klaus Iohannis, a declarat că după discuțiile cu președintele Andrzej Duda: România și Polonia acordă o atenție deosebită întăririi rezilienței NATO.

La finalul întrevederii cu liderul de la Varșovia, președintele Iohannis a declarat că discuțiile s-au axat pe parteneriatului strategic româno-polonez, pe cooperarea la nivel regional, precum și despre securitatea din zona Mării Negre și evoluțiile de pe Flancul estic al NATO. Cei doi șefi de stat vor prezida, luni, Summitul Formatului Bucureşti (B9), la care va participa și președintele american, Joe Biden, prin videoconferință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *