Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind amnistie și grațiere
Deputații au respins inițiativa cu 177 „pentru” respingere, un vot împotrivă și două abțineri. Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, în unanimitate, un raport de respingere proiectului legislativ privind amnistie și grațiere.
PSD si ALDE au stabilit, într-o ședință de coaliție avuta săptămâna trecută, respingerea proiectului de lege privind amnistia și gratierea în Parlament
Pe 29 mai 2018 , inițiativa a fost adoptată tacit în Senat.
Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei și grațierii prevede ca „nu pot fi aleși în organele administrației publice centrale și locale, în Camera Deputaților, în Senat și in funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlatură consecințele condamnării”, în completarea adusă articolului 37 din Constituție cu un nou alineat 21.
O altă modificare viza interdicția președintelui României de a acorda grațiere pentru infracțiuni de corupție: „Președintele României indeplinește urmatoarele atribuții: acorda grațierea individuală; nu poate acorda grațiere pentru infracțiuni de corupție”, potrivit modificării aduse articolului 94, litera d din Legea fundamentală.
În forma în vigoare, articolul 94, litera d). face referire doar la atribuția președintelui de a acorda grațiere individuală.
Referitor la proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei și grațierii, Ciolacu transmite ca termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei.
Social-democratul își dorește ca la orice dezbatere cu privire la justitie să fie prezente în mod obligatoriu instituțiile implicate, asociațiile magistraților și societatea civilă.