Litoral

Destinaţia Mamaia Constanţa, în atenţia tour-operatorilor din Germania

Travel

Turiştii străini caută destinaţii de vacanţă care să ofere peisaje idilice, relaxare, distracţie, dar şi un litoral bogat în activităţi şi evenimente. Sunt câteva dintre concluziile primelor două zile ale Târgului de Turism ITB Berlin, unde OMD Mamaia Constanţa participă alături de reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa, pentru a atrage turişti europeni către cea mai mare staţiune de pe litoralul românesc.

Germania, Estonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia sunt printre ţările care îşi doresc să promoveze staţiunea Mamaia şi să aducă grupuri de turişti străini în destinaţia Mamaia Constanţa.
Reprezentanţii OMD Mamaia Constanţa au stat de vorbă în primele două zile ale târgului de turism de la Berlin cu mai mulţi tour-operatori din Europa, iar standul României a fost vizitat de invitaţi speciali. Ambasadorul României în Germania, Adriana Stănescu, şi-a manifestat dorinţa de a susţine revenirea ţării noastre la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din industria turismului şi de a promova tot ceea ce România oferă pentru turiştii germani.

„Luăm în considerare să încheiem un parteneriat cu un tour-operator internaţional care să includă staţiunea Mamaia în pachete de vacanţă destinate turiştilor străini. Staţiunea Mamaia şi oraşul Constanţa au un potenţial imens şi merită să concureze cu alte destinaţii pentru festivaluri, frecventate în special de către tineri. După aceste prime două zile de networking şi schimb de experienţe, adevărata muncă începe abia după finalizarea evenimentului, când îi vom contacta pe toţi cei care au interacţionat cu noi la Berlin. Avem şi proiecte noi pentru vara 2024, iar cei pe care i-am întâlnit anul trecut la târgurile din Londra, respectiv din Varşovia, continuă discuţiile cu noi şi la Berlin pentru parteneriatele aflate în derulare. Suntem mulţumiţi de cum am fost primiţi în Germania şi abia aşteptăm să vedem staţiunea Mamaia frecventată de turiştii germani”, a declarat George Măndilă, Preşedinte al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.

OMD Mamaia Constanţa participă la ITB Berlin alături de alţi co-expozanţi din rândul tour-operatorilor, agenţiilor, asociaţiilor de turism şi reprezentanţilor autorităţilor publice locale din România, care promovează o ofertă diversă – de la circuite culturale, la drumeţii şi călătorii în oraşe, explorări în Delta Dunării, la mare şi la munte.
Din 1966, ITB Berlin a fost forţa inovatoare şi platforma lider a industriei turismului, dar şi principalul târg comercial la nivel global, numit şi „The World’s Leading Travel Trade Show”.

Înfiinţată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanţa îşi propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepţia românilor asupra experienţei de vacanţă pe care destinaţia Mamaia Constanţa o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
OMD Mamaia Constanţa -Preşedinte George Măndilă
Dep. Comunicare & Relaţii Publice – Oana Silviana Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *