Reprezentanţii Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa participă pentru a doua oară la Târgul de Turism World Travel Market, eveniment care reuneşte la Londra, în capitala Marii Britanii, câţiva zeci de mii de vizitatori şi expozanţi din industria turismului la nivel global.
Participarea staţiunii Mamaia şi a oraşului Constanţa la World Travel Market (WTM) Londra ediţia 2024, reprezintă o oportunitate esenţială pentru promovarea litoralului românesc pe piaţa turismului internaţional.
„Ne-am pregătit şi pentru ediţia târgului de turism de la Londra din acest an cu materiale noi de marketing – cataloage şi o prezentare Power Point a destinaţiei în limba engleză, memory stick-uri cu video-urile de promovare ale staţiunii Mamaia şi ale oraşului Constanţa în limba engleză, hărţi turistice, dar şi mici suveniruri din partea organizaţiei noastre care vor fi înmânate vizitatorilor şi expozanţilor.
Participarea destinaţiei Mamaia Constanţa se concentrează pe promovarea diversităţii activităţilor disponibile în destinaţia noastră, care are foarte multe de oferit turiştilor străini – festivalurile de muzică din staţiunea Mamaia şi din oraşul Constanţa, cele mai frumoase atracţii turistice din oraş şi din afara lui, atrăgând astfel o gamă variată de potenţiali vizitatori. Scopul primordial şi în acest an sunt întâlnirile stabilite cu tour-operatorii din Europa.
Prin întâlniri cu agenţiile de turism, tour-operatori şi jurnalişti, avem şansa de a încheia parteneriate strategice, de a discuta despre tendinţele actuale şi de a face schimb de experienţe, toate acestea contribuind la creşterea vizibilităţii destinaţiei pe piaţa europeană şi nu numai. Din 2025 destinaţia noastră va avea deja primele pachete turistice care vor fi vândute cu sprijinul tour-operatorilor străini”, a declarat George Măndilă, Preşedinte Organizaţia de Management al destinaţiei Mamaia Constanţa.
Litoralul românesc este reprezentat de o delegaţie formată din: Sebastian Ionuţ Puznava, Vicepreşedinte OMD Mamaia Constanţa, George Măndilă – Preşedinte OMD Mamaia Constanţa, Enache Bucovală – Preşedinte OMD Judeţul Constanţa, Oana Silviana Crăciun din partea echipei de comunicare şi relaţii publice a Organizaţiei şi Florin Petre – fotograf colaborator.
Participarea destinaţiei Mamaia Constanţa la WTM Londra se aliniază cu tendinţele internaţionale şi cu nevoile moderne ale călătorilor, care caută experienţe autentice şi conexiuni durabile, fiind un pas strategic în direcţia dezvoltării durabile şi competitive a turismului din staţiunea Mamaia, subliniind identitatea sa unică şi farmecul deosebit pe care aceasta îl oferă vizitatorilor.
World Travel Market Londra este unul dintre cele mai influente evenimente de călătorie şi turism la nivel global, ce aduce inspiraţie, educaţie şi evaluare pentru profesioniştii din turism, oferind în acelaşi timp expozanţilor un loc cu valori comune pentru a face business de calitate şi pentru a-şi prezenta serviciile presei internaţionale. În 2023, WTM a primit peste 40.000 de profesionişti din 184 de ţări.
Participarea asociaţiei noastre la târgurile internaţionale de turism face parte din activităţile OMD-ului pentru promovarea destinaţiei Mamaia-Constanţa. Înfiinţată în primăvara anului trecut, asociaţia îşi propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepţia românilor asupra experienţei de vacanţă pe care staţiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.