ministerul justitiei

Dialog Italia-România privind bune practici în cadrul implementării Convenţiei anti-mită a OCDE

Politica

Ministerul Justiţiei şi Ambasada Italiei la Bucureşti au organizat în data de 31 octombrie 2022 seminarul cu tema Aderarea României la OCDE: „Convenţia anti-mită. Experienţa italiană”.

Evenimentul a fost coordonat de secretarul de stat Mihai Paşca, din cadrul Ministerului Justiţiei, Excelenţa Sa Alfredo Durante Mangoni, ambasador al Italiei în România, şi secretarul de stat Luca Niculescu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe – coordonator la nivel naţional al demersului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Plecând de la obiectivul declarat al împărtăşirii experienţei Italiei privitoare la această Convenţie şi la Grupul de lucru Anti-mită al OCDE (Working Group on Bribery), seminarul s-a bucurat de prezentările susţinute de domnul Lorenzo Salazar, vicepreşedinte în exerciţiu al Grupului şi Procuror General Adjunct pe lângă Curtea de Apel din Napoli, şi de domnul profesor universitar Antonio Gullo din cadrul Universităţii LUISS Roma şi a oferit posibilitatea unui dialog deschis şi pragmatic între aceştia şi participanţi.

„Discuţiile au fost constructive, iar experienţa împărtăşită de partea italiană a reprezentat sursă utilă de informaţii pentru noi, dându-ne o şi mai clară idee despre aşteptările faţă de România în acest proces de aderare. Mulţumim Ambasadei Italiei pentru parteneriat şi suport şi ne manifestăm întreaga deschidere pentru construirea unui dialog cu reprezentanţii statelor membre în Grupul de lucru Anti-Mită al OCDE pe tema implementării standardelor anticorupţie ale OCDE”, a declarat Mihai Paşca, secretar de stat în ministerul Justiţiei.

În cadrul seminarului, au participat Gabriela Scutea – Procuror General al PICCJ, Oana Daniela Pâţu – procuror şef adjunct al DIICOT, Anca Jurma – DNA, Florin Ionel Moise – preşedinte ANI, echipa Ministerului Justiţiei responsabilă cu dosarul OCDE, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai altor instituţii publice din România care vor fi implicate în procesul de aderare la Grupul de lucru Anti-mită al OCDE (WGB), reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi reprezentanţii ambasadelor statelor membre ale Grupului Anti-mită al OCDE.
Comunicat de presă – Ministerul Justiţiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *