Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat miercuri, 3 mai 2023, faptul că sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începe pe 19 mai 2023, ora 10:00 și se termină pe 26 iunie 2023, ora 23:59. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59.
Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum.” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.