parlament

Directorul de la AEP a fost demis de Parlament

Social

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale a Autorităţii Electorale Permanente, (AEP), Toma – Bogdan Costreie, cel care a inițiat controlul la PSD privind cheltuirea banilor primiți din subvenție.

Comisiile juridice au fost sesizate de Birourile permanente în data de 3 octombrie pentru întocmirea unui raport în privinţa a trei persoane încadrate în categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari din cadrul Autorităţii Electorale Permanente: Gabriel-Constantin Saucă, Cristian-Alexandru Leahu, Toma-Bogdan Costreie.

Sesizarea a fost făcută de către fostul secretar general al AEP, Constantin Mitulețu, numit miercuri, de către PSD-ALDE, în funcția de președinte al instituției.

El a fost numit în cadrul Autorității Electorale de către fostul premier Victor Ponta.

În 26 februarie, comisiile juridice au stabilit să acorde aviz favorabil pentru destituirea din funcţia publică parlamentară din categoria înalţilor funcţionari publici în cadrul AEP a lui Toma – Bogdan Costreie, având funcţia de director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *