film documentar românesc

Documentarul „colectiv”- selectat la Festivalul de Film de la Veneția

Social

Premieră în cinematografia românească – documentarul „colectiv”, al regizorului Alexander Nanau, este primul film documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, potrivit unui comunicat făcut joi de organizatori.

”colectiv” a fost ales în cadrul secțiunii ”Out of competition”, secțiune ce prezintă 18 dintre cele mai importante filme ale anului, atât filme de ficțiune, cât și documentare, care au în comun “povești spectaculoase, prezentate prin mijloace narative și stilistice originale”.

„colectiv”, este un documentar despre evenimentele care au urmat incendiului de la clubul Colectiv. Filmul urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.

”Pentru că mi-am trăit viața între culturi și țări, nu am avut niciodată sentimentul că aparțin undeva. În noiembrie 2015, emoția a mii de oameni care strigau într-un glas COLECTIV, m-a făcut să vreau să înțeleg cum sunt construiți cei care se dedică dezvoltării comunității în care trăiesc.

Am descoperit jurnaliști, whistleblowers, activiști care prin acțiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate. La polul opus, am găsit oameni și sisteme care calcă în picioare demnitatea și viața însăși a celorlalți, din poziții de putere politică sau financiară, mințind și manipulând, pervertind adevărul și legea.”, spune Alexander Nanau, regizorul documentarului.

Filmul îi are ca protagoniști pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, echipa de jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supraviețuitorii incendiului și Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătății.

Documentarul „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în co-producție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea RTS Elveția, YES Docu și MDR Germania. Filmul va fi disponibil pe HBO GO și la HBO și va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din țară prin Alexander Nanau Production în parteneriat cu Voodoo Films.

Festivalul de la Veneția a ajuns la ediția cu numărul 76, și se va desfășura anul acesta între 28 august și 7 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *