administratia trump

Donald Trump a acceptat să fie ”intervievat” de FBI în legătură cu atacul asupra sa din 13 iulie

Actualitate Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat că a acceptat să fie „intervievat” de FBI, poliţia federală, care îşi continuă ancheta pentru a stabili ce l-a determinat pe Thomas Crooks să încerce să-l asasineze pe candidatul republican la mitingul de campanie din Pennsylvania din 13 iulie, potrivit Reuters.

„Vin să mă vadă joi”, a declarat Trump într-un interviu acordat Fox News, difuzat luni.
Un oficial al FBI a indicat luni că poliţia l-a observat pe tânărul care a încercat să-l asasineze pe Trump cu peste o oră înainte de incident şi l-a fotografiat, urmând să distribuie fotografia altor agenţi de securitate.
„Trăgătorul a fost identificat ca persoană suspectă”, a spus agentul special Kevin Rojek, responsabilul biroului FBI din Pittsburgh, la o conferinţă de presă consacrată anchetei.

La circa o jumătate de oră după ce un agent al poliţiei locale l-a fotografiat pe Crooks şi a transmis fotografia mai departe, membri ai forţelor speciale de intervenţie SWAT l-au văzut pe Crooks utilizând un telemetru şi uitându-se pe site-uri de ştiri.
În jurul orei locale 17:56, cu mai puţin de 20 de minute de momentul atacului, tânărul de 20 de ani a fost văzut cu un rucsac în spate, iar la ora 18:08 a fost surprins de o cameră a poliţiei mergând pe un acoperiş, de unde a lansat ulterior tirurile, a relatat Rojek.

Deşi FBI nu este agenţia responsabilă cu examinarea eventualelor lacune din securitatea asigurată lui Trump, personalul FBI încearcă să realizeze o cronologie a evenimentelor, a menţionat acesta.
FBI încă nu a identificat motivul pentru care a acţionat Crooks, care a fost împuşcat mortal de un agent al Serviciului Secret după ce a deschis focul, dar a stabilit că tânărul căutase în prealabil pe internet informaţii despre alte atacuri în masă cu arme de foc, despre dispozitive explozive improvizate şi despre tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico, în mai.

Donald Trump, care a criticat vehement FBI-ul, a acceptat să fie supus unui interogatoriu standard pentru victime, care „va fi la fel cu toate celelalte interogatorii ale victimelor pe care le facem”, a subliniat Rojek. „Vrem să avem perspectiva” lui Trump, a adăugat el.
Responsabilul FBI a confirmat totodată că Trump a fost lovit de un glonţ, „întreg ori fragmentat în bucăţi mai mici”.
Oficiali ai FBI l-au descris pe Thomas Crooks ca fiind o persoană singuratică, fără prieteni sau cunoştinţe apropiate, cercul său social fiind limitat esenţialmente la membrii familiei restrânse.

Tânărul făcuse 25 de achiziţii legate de arme de foc şi şase precursori chimici utilizaţi pentru producerea dispozitivelor explozive, au mai declarat presei oficialii FBI.
Vechiul interes manifestat de Crooks pentru ştiinţă şi experimente ştiinţifice nu le-a trezit suspiciuni părinţilor săi, despre care FBI a spus că au cooperat cu ancheta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *