Donald Trump-Mexic

Donald Trump dă vina pe Joe Biden și Kamala Harris după noua tentativă de asasinat

Travel

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a dat vina pe atacurile venite din partea preşedintelui Joe Biden şi a opozantei democrate în cursa electorală pentru Casa Albă, vicepreşedinta Kamala Harris, pentru presupusa tentativă de asasinat care l-a vizat şi în care suspectul a fost arestat fără să fi deschis focul, potrivit AFP.
Campania electorală americană continuă sub semnul violenţei, la doar două luni după o primă tentativă de asasinat care l-a vizat pe candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Suspectul „a aderat la discursul lui Biden şi Harris şi a acţionat în consecinţă„, a declarat Donald Trump pentru Fox News, repetând acuzaţiile pe care le exprimase deja după tentativa de asasinat din 13 iulie, din care a scăpat cu viaţă.

„Din cauza acestui discurs al stângii comuniste, gloanţele zboară şi situaţia se va înrăutăţi„, a acuzat Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
„Întotdeauna am condamnat violenţa politică. O voi condamna mereu„, a reacţionat preşedintele Joe Biden, cerând ca disputele dintre americani să fie rezolvate „paşnic la urne, nu sub ameninţarea unei arme”.
Duminică, în timp ce Donald Trump juca golf la West Palm Beach, Florida, un bărbat suspect a fost depistat de un agent al Secret Service, care a observat că era înarmat. „Suspectul, care nu îl avea în vizor pe fostul preşedinte, a luat-o la fugă. Nu a tras„, a dat asigurări luni directorul interimar al acestui serviciu responsabil cu protecţia personalităţilor politice americane de rang înalt, Ronald Rowe.

Potrivit concluziilor la care s-a ajuns după urmărirea poziţiei geografice a telefonului mobil păstrată în memorie, bărbatul ar fi petrecut aproape 12 ore în zona clubului de golf al lui Donald Trump, înainte de a fi depistat.
Prezentat luni în faţa unui judecător, Ryan Wesley Routh, un american proucrainean în vârstă de 58 de ani, a fost acuzat de deţinere ilegală a unei arme ca urmare a cazierului său şi a faptului că se afla în posesia unei arme cu un număr de serie şters, pentru care este pasibil de pedepse maxime de 15 ani, respectiv cinci ani de închisoare.

Acest bărbat pe care AFP l-a intervievat în 2022 la Kiev, unde a mers să îşi exprime sprijinul pentru poporul ucrainean, ar urma să facă obiectul unor alte urmăriri penale. Viitoarea sa apariţie în faţa justiţiei, privind menţinerea sa în detenţie, a fost stabilită pentru data de 23 septembrie, iar punerea sa oficială sub acuzare va avea loc o săptămână mai târziu.

Preşedintele Joe Biden a cerut luni „mai mult sprijin” pentru Secret Service, despre care a spus că are nevoie de „mai mult personal”, şi a solicitat Congresului să elibereze resurse suplimentare. „Cea mai mare prioritate este să avem răspunsuri pentru a înţelege modul în care preşedintele Trump a putut să fie ţinta mai multor tentative de asasinat„, a comentat pe X preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un aliat apropiat al miliardarului american.
Joe Biden şi Donald Trump au avut o conversaţie telefonică luni, potrivit Casei Albe şi echipei de campanie a candidatului republican.
Deşi un fost preşedinte american nu mai beneficiază de acelaşi nivel de protecţie ca în perioada în care se afla în funcţie, Secret Service şi-a consolidat – la instrucţiunile preşedintelui Biden – dispozitivul din jurul lui Donald Trump, precum şi al Kamalei Harris, după prima tentativă de asasinat din 13 iulie, potrivit directorului său.
Potrivit rechizitoriului, a fost găsită o puşcă cu lunetă, de tip SKS, precum şi două rucsacuri şi echipamente de înregistrare video.

Acest incident a avut loc în timp ce, în aceeaşi zi, noi ameninţări cu bombă au zguduit Springfield. Acest orăşel din Ohio se află în centrul zvonurilor nefondate lansate pe reţelele de socializare şi răspândite de republicani conform cărora imigranţii haitieni fură pisici, câini şi alte animale de companie pentru a le mânca. Aceasta reprezintă un alt semn al atmosferei politice şi sociale extrem de tensionate în care se desfăşoară campania electorală americană.
Cu şapte săptămâni înainte de vot, asistăm deja la o campania electorală fără precedent în istoria Statelor Unite, marcată în special de tentativa de asasinare a lui Donald Trump, abandonarea cursei de către preşedintele Joe Biden şi anunţarea candidaturii vicepreşedintei Kamala Harris.

Luni, Donald Trump a făcut campanie în Florida, în timp ce Kamala Harris s-a întâlnit la Washington cu liderii Teamsters, un puternic sindicat din domeniul transportului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *